Conacul în care funcţionează primăria Prigoria, renovat

Autorităţile locale din Prigoria intenţionează să reabiliteze clădirea în care funcţionează în prezent primăria. Primarul Emil Răgman a precizat că podeaua primăriei a început să scârţâie foarte rău şi că sunt necesare reparaţii urgente. ”Am depus proiectul pentru modernizarea şi reabilitarea sediului primăriei la Ministerul Dezvoltării. Noi trebuie să ne mutăm din ea pentru că a ajuns într-o stare avansată de degradare, scârţâie, pârâie, nu ştiu ce să mai zic. Noi avem deasupra de bibliotecă nişte birouri pe care le-am folosit ca şi camere oficiale, sunt vreo cinci-şase camere. Este clădirea bibliotecii, dar deasupra este liber. Acolo o să-i mutăm pe angajaţii primăriei când o să intre sediul în renovare”, a spus Emil Răgman, primarul din Prigoria.

Clădirea primăriei datează de pe la 1900 şi a aparţinut unui boier. Casa boierească are etaj susţinut doar de grinzi de lemn, acesta devenind în timp foarte instabil. ”Clădirea primăriei a fost preluată de la un boier în anul 1945, dar ea este făcută cu vreo 50 de ani şi mai înainte. De atunci nu s-a investit nimic în ea, practic niciodată pentru că nu aveam cum să investim, sub etajul II sunt grinzi de lemn, este pus pe grinzi de lemn, nu aveam cum să intervenim”, a spus Emil Răgman, primarul din Prigoria.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: