Concurs de ciocnit ouă la Turceni

Eveniment inedit într-un sat aparţinător oraşului Turceni. Autorităţile locale au invitat cetăţenii la un concurs de ciocnit ouă, programat în a doua zi de Paşti. Invitaţiile au fost lansate inclusiv pe Facebook, chiar de primarul oraşului, care le-a promis premii surpriză câştigătorilor competiţiei.

Evenimentul stabilit pentru data de 21 martie se anunţă a fi unul distractiv pentru cei care vor lua parte la hora satului la Stolojani. „În acest an, la hora din satul Stolojani se va organiza şi un concurs de ciocnit ouă, la care câştigătorii vor avea parte de premii surpriză”, anunţă pe un site de socializare primarul oraşului Turceni, Dumitru Gâlceavă. Reacţiile internauţilor nu au întârziat să apară. “Poate anul viitor o veţi organiza în luna august, aşa pot să participe şi cei care sunt plecaţi în străinătate .Cred că s-ar bucura foarte mulţi să poată participa şi ei la hora satului”, a răspuns cineva la mesajul primarului.

Alţii au pus întrebări în legătură cu formaţia care va orchestra la hora satului. “Vom acorda câteva mici premii, pe categorii, pentru copii, pentru adulţi facem separat,  femei şi bărbaţi. Cred că o să fie frumos, este o chestie de socializare. Este prima dată când organizăm un astfel de concurs. Atmosfera va fi întreţinută de celebra formaţie din Turceni, condusă de Petrică Puzlea”, a declarat Dumitru Gâlceavă, primarul oraşului Turceni.  

Peste 3 mii de invitaţii au fost lansate numai pe Facebook, iar aproape 100 de internauţi au confirmat deja prezenţa. Petrecerea şi concursul de ciocnit ouă vor avea loc la şcoala din satul Stolojani, începând cu ora 18.

Vizualizări: 184

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: