Condamnare definitivă pentru inspectorul Primăriei Ioneşti

Sorin Lambu, fost angajat în cadrul Primăriei Ioneşti, va executa doi ani de închisoare, după ce magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca sentinţa de la Tribunalul Gorj, pronunţată în primăvară, să rămână neschimbată. Sentinţa respectivă a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, dar şi aici magistraţii au menţinut-o, după un singur termen, de fapt la primul din apel, fiind respinse contestaţiile depuse atât de inculpat, cât şi de procurorii care sperau la o pedeapsă mai mare. Decizia de la Craiova a fost atacată cu recurs la Înalta Curte, dar şi aici judecătorii au avut nevoie doar de două termene pentru a lua o decizie definitivă, la primul termen, cel din 6 iulie, fiind menţinută măsura arestului preventiv pentru Lambu. La al doilea termen soarta fostului inspector a şi fost tranşată, acestuia nemairămânându-i decât să execute pedeapsa primită. Lambu a fost băgat după gratii la mijlocul lunii februarie, anul acesta, după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua 8.000 de lei de la un om de afaceri care executase lucrări de modernizare la biblioteca din comuna Ioneşti. Patronul îşi cerea banii pe lucrări, deşi, pe parcursul procesului de la Târgu Jiu, primarul localităţii declara că nimeni nu-i ceruse acestuia să modernizeze biblioteca, el făcând lucrările în ideea că oricum într-o zi tot îi va fi plătită munca. Patronul respectiv a mers însă ulterior la organele de anchetă şi l-a denunţat pe Lambu, susţinând că acesta îi cere bani. După ce a fost reţinut, Lambu a declarat că primarul comunei Ioneşti s-ar afla în spatele flagrantului, afirmaţii pe care şi le-a menţinut şi pe parcursul procesului, până la finalul audierilor, când şi-a recunoscut vinovăţia şi a obţinut clemenţa magistraţilor din acest dosar.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: