Condamnarea cu suspendare a lui Cosmin Popescu, definitivă

Deputatul de Gorj Cosmin Popescu a avut ieri ultimul termen în procesul în care a fost judecat sub acuzaţia de fals intelectual şi favorizarea infractorului. Completul de nouă judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea lui Popescu de depunere a unor probe noi şi a dat sentinţa pe loc, fără să studieze punctul de vedere al apărării. Instanţa a decis respingerea recursului lui Popescu împotriva hotărârii din decembrie 2009 a Secţiei penale a instanţei supreme, care îl condamnase pe Popescu la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru fals intelectual şi favorizarea infractorului. 

Cosmin Popescu a fost judecat pentru că, în 2006, când era secretar de stat în MEC, a solicitat ministrului Economiei emiterea ordinului nr. 534/04.08.2006 pentru efectuarea unui control al activităţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) având ca tematică încheierea convenţiilor de schimb şi reconstrucţia imobilului pentru familia Manţog. Procurorii au fost nemulţumiţi de faptul că raportul le dădea peste cap acuzaţiile împotriva lui Manţog, astfel că l-au considerat fals. În schimb, procurorii au considerat valabil o altă variantă de raport, din care doar au fost tăiate câteva fraze, iar în rest era identic cu primul.

Interesant este că Tribunalul Sibiu a schimbat încadrarea juridică şi nu a reţinut în cazul Manţog niciuna din acuzaţiile de corupţie formulate de procurori, în care se presupune că Manţog a fost favorizat de Cosmin Popescu. Cu alte cuvinte, acesta din urmă a fost condamnat pentru favorizarea infractorului, deşi s-a demonstrat că infracţiunea nu a existat. Contactat telefonic, deputatul Cosmin Popescu s-a arătat surprins şi dezamăgit că nu i s-a dat dreptul la apărare şi i-a fost refuzat dreptul de a depune probe la dosar.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: