Condamnat la 16 ani de închisoare pentru că şi-a omorât fiul!

Bărbatul din Țânțăreni care în vară și-a omorât fiul cu o singură lovitură de cuțit a aflat ieri perioada de detenție pe care o are de executat pentru faptele sale, verdictul magistraților gorjeni nefiind însă unul definitiv. Ion Purcaru, angajat la termocentrala Turceni, are de executat 16 ani de pușcărie, aceasta fiind una dintre cele mai mari pedepse dintre cele dispuse în cursul acestui an de către Tribunalul Gorj. Decizia a fost luată în contextul în care gorjeanul a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie, vreme de 5 ani după executarea pedepsei bărbatului fiindu-i interzise mai multe drepturi civile prevăzute de legislația în vigoare.

Instanța a dispus acum și confiscarea de la inculpat a unui cuțit care are o lungime de 34 de centimetri, numai lama fiind de 20 cm, inculpatul fiind obligat și să suporte mai multe cheltuieli pe care statul le-a făcut cu această anchetă, dar și pentru a încerca să salveze viața victimei.

Scandalul care a generat această crimă s-a produs pe fondul consumului de alcool, băutura fiind consumată însă nu de către Purcaru, ci de către soția acestuia. Omul s-a luat la ceartă cu femeia, reproșându-i situația respectivă, iar la un moment dat lucrurile între ei au degenerat, bărbatul punând mâna pe cuțit. Fiul lor, de 25 de ani, venit în vizită pe acasă de la Timișoara, a încercat atunci să aplaneze conflictul, dar lama cuțitului l-a lovit direct în inimă, lovitura aplicată de tatăl nervos fiindu-i fatală acestuia.

Vizualizări: 188

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: