Condescu îi vrea pe Grigoraş şi Vranjes în aceeaşi echipă

Şeful pandurilor nu ia în serios ameninţările lui Grigoraş cu demisia în cazul în care Vranjes va fi readus la echipă. Condescu crede că-l va convinge pe antrenor să accepte revenirea bosniacului cu care s-a înjurat prin presă anul trecut. Condescu îl aşteaptă pe Grigoraş la o şedinţă de analiză înainte de reunirea echipei, programată pentru 16 ianuarie.

Divorţul începutului de an în fotbalul românesc ar putea avea loc la Pandurii! Grigoraş ameninţă cu demisia dacă se va trezi cu Vranjes din nou la antrenamente, dar şeful Condescu nu crede în varianta asta. Condescu a transferat patru jucători şi a modificat obiectivul echipei într-unul european.

Cine cedează?

Pandurii sunt în top la fotbalul prestat în primele 19 etape, dar la pământ când vine vorba de relaţiile dintre antrenor şi conducere. Grigoraş şi Condescu parcă nu mai vorbesc aceeaşi limbă, iar relaţiile reci dintre cei doi au fost evidenţiate de absenţa antrenorului de la banchetul de final de an al echipei. „Cred că a fost bolnav, ocupat, de aia nu a venit”, s-a rezumat a spune Condescu.

Şeful pandurilor i-a dat însă o lovitură şi mai dură antrenorului. L-a readus la echipă pe „duşmanul” numărul unu, Stojan Vranjes. Vranjes a plecat anul trecut de la Pandurii după un scandal de prost gust cu antrenorul prin presă. La auzul veştii că bosniacul revine, Grigoraş a tras repede concluzia. „Ori eu, ori el! Dacă revine, înseamnă că au ales deja”, a spus Grigoraş, lăsând clar de înţeles că preferă să demisioneze decât să-l primească din nou în vestiar pe fotbalistul care i s-a adresat cu apelativul „şobolan fără tupeu”.

Culmea, Condescu nu ia în serios ameninţările antrenorului şi crede că va face pace între cei doi. Niciodată, nimeni care are dorința de a face ceva nu va spune „ori eu ori el”. Niciodată. Vom analiza împreună care sunt plusurile și minusurile și vom decide în comun. Negocierile nu se fac prin televizor. Grigoraș nu va renunța. A muncit mult la Târgu Jiu. Este o echipă pe care a avut-o la dispoziție și am încercat să-i creăm cele mai bune condiții. De la pregătire la deplasări. Noi, până în acest an, nu am făcut niciodată deplasări cu avionul”, spune Condescu cu trimitere la meciurile de la Iaşi şi Constanţa la care pandurii au mers pe calea aerului.

Era nevoie de Vranjes ?!

Scandalul e unul însă care putea fi uşor evitat. Până la urmă, de ce e atâta nevoie de fotbalistul Vranjes la Pandurii? „Grigoraş va înţelege că e nevoie de Vranjes, mai vechea cunoştinţă care nu a mai jucat de 6 luni. Vranjes a venit pentru că ne lipsea un închizător, am rămas descoperiţi pe acel post după plecarea lui Pintilii”, sună explicaţia lui Condescu.

Postul de bază al lui Vranjes nu e însă cel de închizător, ci de mijlocaş de creaţie, aşa că explicaţia lui Condescu nu e chiar obiectivă. Ideea e că Pandurii a încercat să scape în vară de Vranjes, dar nu a reuşit. Din cauza comportamentului, bosniacul nu şi-a găsit o altă echipă şi revine la Tg-Jiu, unde mai are contract până la 31 decembrie 2013. Cel mai la îndemână compromis pentru ambele părţi pare a fi ca Grigoraş să accepte revenirea lui Vranjes la echipă, dar să-l ţină prin tribună la meciuri. Adică acolo unde l-a găsit antrenorul atunci când a sosit la Pandurii în octombrie 2010, Vranjes fiind o rezervă uitată în mandatul lui Ionuţ Badea.

Vizualizări: 254

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: