Condescu, invitat de Pele la o croazieră de lux

Preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a fost invitat de Pele să participe la o croazieră pe vasul de lux al celebrului fotbalist brazilian. Croaziera este programată să aibă loc între 28 iunie şi 5 iulie, traseul incluzând Veneţia, Bari, insulele greceşti şi portul croat Dubrovnic.

Marin Condescu afirmă că nu ştie dacă mai sunt şi alţi şefi de cluburi de fotbal din România care au primit o astfel de invitaţie şi nici nu îşi explică felul în care a fost descoperit de Pele pentru a fi invitat în croaziera respectivă. Acesta crede că celebrul fotbalist a aflat de faptul că Pandurii a achiziţionat în ultimii ani mai mulţi jucători din Brazilia şi dintr-un astfel de motiv i-ar fi adresat invitaţia respectivă.

Condescu spune că i-a dat deja un răspuns favorabil lui Pele, achiziţionându-şi biletul care să îi permită accesul pe nava de lux folosită în croazieră. Preşedintele de la Pandurii nu dezvăluie suma pe care a achitat-o pentru săptămâna pe care o va petrece în compania celui mai bun fotbalist al tututor timpurile, însă pagina de internet prin care Pele promovează acţiunea respectivă indică un preţ maxim de circa 3000 de euro pentru un astfel de bilet.

Marin Condescu se declară onorat, în schimb, de faptul că va putea sta alături de vedeta braziliană şi spune că onoarea şi bucuria este cu atât mai mare cu cât invitaţia primită de la Pele este semnată în original de către fostul fotbalist. Acesta este convins că în timpul croazierei de o săptămână va avea ocazia să întâlnească alţi reprezentanţi ai cluburilor de fotbal din lume, preşedintele de la Pandurii considerând ocazia respectivă drept "unică în viaţă".

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: