Condescu: „Nu sunt fonduri pentru transferuri!”

Pandurii se reunesc joi fără prea multe noutăţi în lot şi fără absenţe faţă de finalul sezonului precedent. Lista de achiziţii despre care s-a vorbit e destul de subţire şi deja preşedintele Marin Condescu a explicat că nu sunt bani pentru achiziţii şi că se va apela doar la jucătorii împrumutaţi şi la juniorii clubului. Reunirea nu va aduce însă din prima zi la Târgu Jiu toţi jucătorii din lot pentru că unii vor întârzia câteva zile fiind învoiţi de conducerea clubului. Pe lângă cei care au încheiat sezonul vor reveni la echipă şi jucătorii împrumutaţi la alte formaţii, printre aceştia şi slovacul Jaka Stromajer. 
Pandurii au stabilit deja programul de pregătire pentru perioada de vară, urmând ca joi fotbaliştii să revină din vacanţă şi să-şi reia apoi pregătirea la Târgu Jiu. Pregătirea pentru noul sezon va debuta pe 25 iulie cu vizita medicală programată chiar joi la data reunirii. Preşedintele Marin Condescu a explicat ieri că antrenorul Sorin Cîrţu trebuie să prezinte înaintea reunirii raportul de activitate pentru sezonului trecut în care să prezinte poziţia sa faţă de activitatea fiecărui jucător: “Cârţu va prezenta joi raportul pentru sezonul 2008-2009, lista cu jucătorii pe care-i opreşte şi lista cu jucătorii la care renunţă.”
O parte dintre jucătorii din lot vor lipsi de la reunire doi dintre aceştia fiind învoiţi din cauza biletelor de avion care nu au putut fi procurate exact la data reunirii. Este vorba de brazilienii Tremonti şi Cardoso, ce vor întârzia din cauza programului curselor aeriene, dar şi de Alexandru Piţurcă, atacantul învoindu-se o zi pentru că a fost plecat în Turcia şi are biletul de avion pentru întoarcere programat după data reunirii. Preşedintele Marin Condescu a precizat că sunt aşteptaţi la reunire toţi jucătorii aflaţi sub contract cu Pandurii, inclusiv cei împrumutaţi, Stromajer, Kutlacik, Vătavu, Dedu, Militaru, Nalaţi şi Adrian Popescu. Condescu a explicat că nu există anul acesta bani pentru transferuri iar singurii bani pentru achiziţii pot proveni tot din transferuri: „Nu există fonduri pentru transferuri, singurii bani disponibili pentru achiziţii fiind cei pe care îi obţinem din vânzarea jucătorilor. Antrenorul va păstra 22-23 de jucători iar lotul va fi completat cu juniori.”
Preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a declarat ieri că nu va renunţa la jucătorul slovac Jaka Stromajer care a fost împrumutat în ultimul sezon la CSM Vâlcea. Atacantul are mari şanse să fie păstrat de antrenorul Sorin Cârţu în lot pentru sezonul următor. Jucătorul primise o ofertă de transfer de la Unirea Alba Iulia, însă clubul Pandurii l-a declarat netransferabil. „Pentru transferul lui Stromajer am avut ofertă de la Apulum Alba Iulia. Antrenorul și președintele celor de acolo îl plac foarte mult pe Jaka, dar le-am spus că nu este transferabil. Și Sorin Cârțu îl vrea în acest sezon în lot. Jaka l-a convins la meciul amical din iarnă, dar și prin evoluțiile sale din această primăvară că merită să joace la Pandurii şi va reveni la noi la reunirea lotului” a declarat Marin Condescu. 
Oficialul a mai precizat că schimbul lui Alexandru Piţurcă cu Gueye Mansour nu mai este de actualitate, FC Timişoara nemaifiind dispusă să renunţe la senegalez. „Nici transferul slovacului Kubala de la Gaz Metan Mediaş nu este sigur, acesta perfectându-se doar în situaţia în care medieşenii vor retrograda după cum a mai precizat azi preşedintele clubului gorjean: “FC Timişoara nu mai este dispusă să renunţe la Mansour după ce s-a accidentat unul dintre vârfurile lor deci nu mai e de actualitate schimbul cu Piţurcă. În schimb Kubala de la Gaz Metan va ajunge la Târgu Jiu numai dacă Gaz Metan Mediaş va retrograda.”


Vizualizări: 106

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: