Condescu și Pandurii, fără apă, gaze și curent!

Birourile clubului Pandurii și ale liderilor de sindicat din Federația Națională Mine Energie, aflate în aceeași clădire din centrul municipiului Târgu Jiu, au fost debranşate în ultimele două zile de la gaze, energie electrică şi apă. În loc să se enerveze, Marin Condescu a ales să îi ia peste picior pe cei de la CE Oltenia, care au dispus tăierea utilităţilor.

Ieri a fost reluată alimentarea cu energie prin aducerea unui generator electric de mare putere. Generatorul a fost amplasat chiar sub vitrina cu trofeele echipei de fotbal, zgomotul făcut de acesta în timpul funcționării putând fi auzit de la zeci de metri distanță.

Încă îi mai arde de glume

Acesta e modul de protest, după ce am spus că plec de la Club. Lumea nu e de acord cu mine și a întrerupt alimentarea. Vor o evacuare, dar nu au cum, mai ales că sunt acțiunile unor oameni fără caracter, de cea mai joasă speță. Avem un generator, până vom rezolva toate aspectele legate de patrimoniu”, a declarat, ironic, Marin Condescu.

Președintele FNME a menționat că a folosit lumina naturală pentru a citi documentele pe care le avea pe birou, în sediul clubului reprezentanți ai echipei de fotbal lucrând la dosarul pentru licențierea de care Pandurii are nevoie în 2014. „Nu e greu să lucrez în condițiile astea, e lumină de la Dumnezeu și mulți sunt luminați de Dumnezeu. Altora le întunecă dracul mințile!”, a spus Condescu.

„Unii vor ca Pandurii să dispară”

Acesta i-a acuzat pe actualii reprezentanți ai Complexului Energetic Oltenia de faptul că ar dori ca echipa să nu fie licențiată și, astfel, să dispară din prima liga fotbalistică, Pandurii având emoții pentru licențiere și în 2013. Marin Condescu a făcut atunci împrumuturi în nume personal pentru a plăti din datoriile echipei, ulterior fiindu-i deschis un dosar penal, fiind acuzat, printre altele, de spălare de bani. „Lucrurile vor merge la club și în condițiile astea. Am văzut și anul trecut când s-au repezit mulți ca ulii, toți comentau, dar am scăpat cu o amendă de la UEFA, am obținut licența și am devenit vicecampioni și calificați în grupele Europa League. Acum vom obține licențierea. E o acțiune concertată ca acest club să dispară de pe prima scenă fotbalistică. Eugen Pârvulescu poate să continue activitatea, e un profesionist și nu îl vom lăsa singur în ghearele acestor hiene” a declarat Condescu. Acesta a precizat că la club va fi făcută un audit în perioada următoare, iar la final va părăsi funcția de președinte al Consiliului de Administrație pentru ca în locul său să rămână Eugen Pârvulescu, aflat în prezent cu echipa în cantonament în Turcia. „Eu, după 30 de zile, când se va face auditul, voi preda ștafeta dlui Pârvulescu. Sper ca membrii fondatori să fie conștienți și să își asume responsabilități, nu merite”, a mai spus Marin Condescu.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: