Conducerea sanatoriului Dobriţa, în căutare de pacienţi în alte judeţe

Conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie de la Dobriţa va începe o campanie de promovare a spitalului pentru a atrage pacienţi din alte judeţe! Unitatea spitalicească a fost încadrată de Ministerul Sănătăţii în ultima categorie, cinci, ceea ce înseamnă mai puţini bani. Spitalul de la Dobriţa fost încadrat în această categorie deoarece doar 5% dintre pacienţi sunt din alte judeţe şi ar trebui 20%.

Pentru a atrage pacienţi din alte judeţe, directorul Tiberiu Tătaru intenţionează să iniţieze mai multe activităţi de promovare, atât prin simpozioane desfăşurate în Gorj, cât şi prin participare la simpozioane în alte  judeţe. „În momentul de faţă avem un procent de 5,3% pacienţi din afara judeţului. Intenţionăm, dacă vom putea, dar noi vom încerca acest lucru, să ajungem la procentul de 20% solicitat pentru încadrarea la categoria 2M. Medicii de la spitalul de Pneumoftiziologie îşi vor desfăşura activitatea ca şi până acum, activitate medicală de înalt profesionalism. Noi intenţionăm să ne facem cunoscut spitalul şi în afara limitelor raniţelor judeţului”, susţine Tiberiu Tătaru, directorul spitalului Dobirţa.

CATEGORIE

Spitalul de Pneumoftiziolgie de la Dobriţa se regăseşte în cea mai slabă categorie a spitalelor, categoria a V-a. Odată cu această clasificare unitatea spitalicească va primi bani mult mai puţini, fondurile fiind acordate în funcţie de clasificarea făcută.

Vizualizări: 198

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: