Conflict între consilierii PNL şi secretarul CJ Gorj

Consilierii PNL au contestat din nou şedinţa extraordinară a CJ Gorj, ordinea de zi nejustificând caracterul de urgenţă. Ion Călinoiu a convocat şedinţa extraordinară pentru a aproba înfiinţarea unui centru de recuperare pentru copiii cu handicap în Târgu Jiu, dar şi pentru contribuţia Gorjului la desemnarea municipiului Craiova ca şi capitală europeană a culturii în anul 2021.

Secretarul judeţului, Cristina Rădulea Zamfirescu, a considerat că şedinţa de ieri a fost una legală. „Dragi colegi, pentru mine subiectul fusese încheiat de anul trecut, văd că pentru dumneavoastră nu, pentru mine acest subiect fusese încheiat odată ce aţi făcut plângerea penală şi s-a clasat, atunci am dat explicaţii şi dumneavoastră, am dat explicaţii şi Parchetului, cred că aveţi referatul poliţistului. În interpretarea art. 94, al. II, am făcut referire la sintagma „ori de câte ori este necesar”, pentru interpretarea acestei sintagmei am apelat la nişte metode de interpretare juridică, am apelat la articolul referitor la suplimentarea ordinei de zi, adică există probleme a căror adoptare nu suportă amânare până la şedinţa ordinară. Când dumneavoastră aţi cerut şedinţa extraordinară, v-am spus că este nevoie de un proiect cu caracter urgent sau să argumentaţi urgenţa proiectului dumneavoastră, n-aţi făcut-o”, a precizat Cristina Rădulea Zamfirescu.

Liberalul Dan Vâlceanu i-a atras atenţia că legea nu poate fi interpretată după cum bate vântul. „V-am ascultat cu mare atenţie, dar nu veniţi să ne spuneţi că sunteţi colegă cu mine pentru că nu sunteţi, sunteţi secretarul judeţului, iar aici suntem consilieri judeţeni, dumneavoastră aveţi o altă calitate. Faptul că am avut înţelegerea omenească necesară să nu continui un demers, vă rog să rămână aşa. Faptul că veniţi să ne spuneţi că aveţi o interpretare subiectivă a legii este greşit, legea este una şi se aplică pentru toată lumea la fel”, s-a revoltat Vâlceanu. Acesta este supărat pentru că anul trecut secretarul judeţului a împiedicat şedinţa în care a fost schimbată majoritatea în Consiliul Judeţean, printr-o alianţă PNL – PDL- PPDD.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: