Consiliera Ileana Mitelea îşi cere scaunul ocupat ilegal de Gherghe

Consilierul PNL Gorj, Ileana Mitelea, a sesizat Instituţia Prefectului după ce PNL şi PSD au trecut peste ea şi peste un consilier PC pentru a ajunge în Consiliul Târgu Jiu social-democratul Mihai Gherghe. Ileana Mitelea cere să se respecte legea şi să fie validată consilier municipal.

Gherghe a fost validat în şedinţa de Consiliu Local Târgu Jiu de luna trecută, dar hotărârea este ilegală. Ileana Mitelea a făcut o sesizare scrisă prefectului de Gorj, Alin Văcaru, pe care l-a informat că ea era înaintea lui Mihai Gherghe, pe listă, şi că ea ar fi trebuit validată consilier municipal. Ileana Mitelea spune că nu a depus cerere de retragere de pe lista de candidaţi a USL şi nici nu i-a fost retras sprijinul politic. „Nu poate fi validat domnul Gherghe Mihai ca şi consilier local, atâta timp cât eu ocup poziţie în faţa domniei sale şi nu am renunţat la a ocupa această poziţie“, se arată în adresa trimisă la Prefectură. Mitelea a cerut să fie pusă consilier local: „Solicit să acţionaţi în litera şi spiritul legislaţiei în vigoare, Legea 393/2004, statutul aleşilor locali, Legea 215, astfel încât să beneficiez de dreptul meu de a deveni consilier local în Consiliul Local Târgu Jiu“.

Luna trecută, printr-o înţelegere între PNL şi PSD, Emilia Horhoianu şi Mihai Gherghe au fost validaţi consilieri municipali. Asta în condiţiile în care până la Gherghe erau pe lista de supleanţi Elena Băltăreţu de la PC şi Ileana Mitelea de la PNL. În mod normal, la dosar ar fi trebuit ataşate şi retragerile de pe listă ale celor două persoane.

Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, susţine că a vorbit cu Elena Băltăreţu, care ar fi solicitat altceva pentru a renunţa la cest post. Pe Ileana Mitelea, director la Casa Corpului Didactic, nu a întrebat-o nimeni dacă vrea sau nu vrea să fie consilier local. Au trecut peste aceasta încălcând legea pentru a-l numi pe Gherghe consilier.  Despre Gherghe nu se ştie mare lucru, ci doar că a făcut campanie pentru Victor Ponta.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: