Consilierii din Turburea au ales un primar interimar

Consilierul local democrat-liberal Toma Stamatoiu a fost ales vineri viceprimar al comunei Turburea și se va ocupa de treburile localității până în septembrie, când vor avea loc alegeri anticipate pentru funcția de primar. Alegerile au fost supravegheate de Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj, și Ion Florescu, prefect, care au plecat negri de supărare că nu a fost ales candidatul PSD, fostul primar Teodor Iloiu.

Zeci de săteni au asistat vineri la alegerea viceprimarului care va ține loc și de primar până în septembrie, când vor avea loc alegeri anticipate. Fostul primar Daniel Ursulescu a murit luna trecută și întâmplarea face că Turburea era printre puținele comune care nu avea nici viceprimar, astfel că a rămas fără conducere. Viceprimarul ales vineri va ține loc de primar doar până la alegeri, după care își va continua mandatul de viceprimar.

Toma Stamatoiu a fost ales cu 7 voturi din 13, fiind susținut și de consilierii locali ai Partidului Național Liberal, partid din care făcea parte defunctul primar. Stamatoiu a declarat că nu va candida în toamnă pentru postul de primar. La alegerile de la Turburea au participat Ion Călinoiu, președintele Consiliului județean Gorj, și prefectul Ion Florescu. Cei doi au plecat negri de furie de la respectiva ședință,  supărați că nu a fost ales reprezentantul PSD, fostul primar Iloiu. Zeci de localnici au asistat însă la aceste alegeri și au vociferat permanent împotriva lui Iloiu, pe care îl acuzau că are dosar la DNA pentru proasta gestionare a banului public și mai ales a fondurilor SAPARD. Mai mult, oamenii vorbeau de presiunile făcute de PSD asupra a doi consilieri locali, ambii lucrători silvici. Astfel, consilierii Ianculescu și Băltărețu ar fi fost amenințați prin intermediul unui șef al Direcției Silvice că își vor pierde locurile de muncă în cazul în care nu vor vota cu Iloiu. Se pare însă că măcar unul dintre ei nu a cedat presiunilor pesediste, astfel că Iloiu a pierdut șansa de a avea iar fondurile primăriei pe mână.

Fostul primar al comunei gorjene Turburea, Daniel Ursulescu, şi-a pierdut viaţa, miercuri, 24 iunie, într-un accident rutier care s-a produs în localitatea Bengeşti-Ciocadia. Autoturismul condus de primarul Daniel Ursulescu (48 de ani) a derapat într-o curbă şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Conform poliţiştilor prezenţi la faţa locului, edilul nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil şi a pierdut controlul asupra autoturismului. Daniel Ursulescu plecase la Bucureşti, împreună cu doi angajaţi ai primăriei Turburea, pentru a obţine avizele necesare construcţiei unei şcoli. Ursulescu a fost apreciat de toata lumea pentru lucrurile bune făcute în primul și din păcate singurul an de mandat. Soția acestuia, Dana Ursulescu, este rugată de săteni să candideze pentru a continua proiectele demarate de soțul său.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: