Consilierii locali din Alimpeşti, audiaţi de DGA

Patru consilieri locali din comuna Alimpeşti au fost luaţi la întrebări de organele de anchetă după ce unul din aleşii locali a făcut încă de la finele anului trecut o plângere penală cu privire la o hotărâre aprobată de Consiliul Local. Cei patru consilieri au fost audiaţi ieri de Direcţia Generală Anticorupţie de la Târgu Jiu urmând ca toţi cei 11 aleşi locali să dea explicaţii.

Leonida Belgher este consilierul local de la Alimpeşti care în luna noiembrie a anului trecut a sesizat organele de anchetă după ce primăriţa Elena Mosor ar fi trecut la vot şi o consilieră care absentase de la şedinţă în acea zi. ”Au fost audiaţi într-un dosar cu privire la împrumutul de 1,2 milioane de lei pe care primăriţa l-a luat de la Finanţe motivând că nu-i ajung banii pentru finalizarea unor proiecte europene. După ce că aceşti consilieri locali au votat proiectul fără să ştie măcar în ce scop vor fi folosiţi aceşti bani, primăriţa a mai trecut un vot în plus. O consilieră de-a lor a lipsit de la şedinţă în ziua respectivă, dar primăriţa a pus-o prezentă şi s-a reţinut în procesul verbal de şedinţă că a şi votat pentru proiectul respectiv”, a spus Leonida Belgher, consilier local.

Oamenii legii sunt hotărâţi să facă lumină în acest dosar aşa că ieri au fost audiaţi patru dintre consilieri urmând ca toţi 11 să treacă pe la organele de anchetă. Unul din consilierii audiaţi ieri de DGA confirmă spusele lui Belgher şi crede că primăriţa a săvârşit o ilegalitate. ”Da, am fost audiat la Târgu Jiu în legătură cu plângerea făcută de Belgher. O colegă de-a noastră a lipsit dintr-o şedinţă, dar a fost trecută prezent şi am spus adevărul despre asta. În al doilea rând ne-au întrebat referitor la acel proiect aprobat de către ceilalţi consilieri. Fata respectivă a lipsit de la şedinţă. S-a terminat şedinţa, am ieşit în stradă şi atunci a venit şi ea. Noi i-am spus că s-a terminat dar în procesul verbal era trecută prezent şi a şi votat. Proiectul trecea şi fără votul ei dar ne-a deranjat faptul că a fost trecută prezent”, a spus Constantin Ioniţescu, consilier local PNL la Alimpeşti.

Vizualizări: 328

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: