Constructorii drumului de rocadă, amendaţi de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj i-au amendat drastic pe reprezentanţii firmei care se ocupă de reabilitarea drumului de rocadă a municipiului Târgu Jiu. Societatea Euroconstruct a fost sancţionată contravenţional din cauza prafului care se producea în urma lucrărilor executate în zonă. Reprezentanţii Gărzii de Mediu au constatat faptul că angajaţii societăţii nu udau pietrişul suficient de mult pentru a se evita norii de praf care se menţineau o perioadă îndelungată de timp. “S-a constatat că societatea care desfăşoară activitatea de reabilitarea a drumului de centură a creat disconfort, capacitatea de umectare nefiind corespunzătoare în raport cu volumul lucrărilor”, a declarat Simona Cornea, comisar Garda de Mediu.

Firma Euroconstruct a primit amenda maximă prevăzută de legislaţia de mediu, valoarea acesteia ridicându-se la suma de 15.000 RON.

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: