Contractele de muncă ale medicilor reţinuţi, suspendate

Dana Vodislav nu mai este, de ieri, şefa Secţiei Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu. Aceasta a fost înlocuită din această funcţie cu medicul Letiţia Barbu. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul medicului Elena Băltăreţu. Cele două sunt arestate preventiv în dosarul mafiei permiselor.

Începând de ieri Letiția Barbu este șefa Secției Oftalmologie la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Mai mult decât atât, Dana Vodislav, dar şi Elena Băltățeru au contractele de muncă suspendată până când se va clarifica situația juridică a celor două cadre medicale angajate la Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Cele două au fost arestate pentru 29 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influenţă, luare de mită, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi abuz în serviciu, iar conducerea spitalului așteaptă acum un răspuns şi de la Colegiul Medicilor. „Pentru că doamna Dana Vodislav a avut o condamnare pentru luare de mită în urmă cu câţiva ani şi pentru că acum este din nou cercetată pentru mai multe infracţiuni şi chiar arestată pentru 29 de zile, nu mai poate fi compatibilă cu funcţia de medic şef de secţie şi de aceea s-a luat decizia schimbării din funcţie. Mai mult decât atât, doamna Dana Vodislav şi Elena Băltăreţu ar şi contractele de muncă suspendate până când se clarifică situaţia juridică a celor două. Vreau să vă spun că aşteptăm şi un răspuns de la Colegiul Medicilor în ceea ce priveşte avizul celor două de liberă practică. Dacă li se ridică acest aviz nu-şi mai pot pune parafa pe fişele medicale“, a declarat Claudia Manu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu.

În acest moment, Colegiul Medicilor nu a demarat nicio anchetă în acest caz pentru că aşteaptă decizia instanţei.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: