Contractul de muncă trebuie aprobat de acţionarii CEO

Contractul colectiv de muncă va fi semnat la începutul lunii februarie, a declarat sindicalistul Marin Golea. Acesta a menţionat că o mare parte din contract este deja discutată, iar problema salarizării este lăsată pe ultima zi. CCM-ul va mai avea însă un hop de trecut, votul acţionarilor, adică Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea.

Tensiunile din comisia de negociere s-au mai risipit, 75% din contractul de muncă fiind gata la acest moment. Totuşi, acestea ar putea reveni, pentru că în câteva zile vor fi reluate discuţiile privind salarizarea. „Lucrurile merg bine, am parcurs 75% din partea scrisă, salarizarea am lăsat-o la sfârşit, dar garantăm că veniturile oamenilor nu vor fi mai mici. Am mai spus şi o spun din nou, conducerea nu a fost pregătită pentru negocierea unui CCM. A încercat să facă un CCM simplu“, a precizat Golea.

Sindicalistul Golea mai spune că un document intern a Complexului Energetic Oltenia impune aprobarea contractului colectiv de muncă şi de către „Adunarea Generală a Acţionarilor“, în condiţiile actuale de Directorat şi Consiliul de Supraveghere. Golea îi transmite managerului Laurenţiu Ciurel că ar trebui să se asigure că acţionarii se vor întruni într-o şedinţă de urgenţă.

Vizualizări: 170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: