Contribuabilii, informați asupra certificatului digital

Reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj le reamintesc angajatorilor că Declarația 112 se depune numai on-line, în aceste condiții fiind nevoie de obținerea certificatului digital. Acest certificat se poate obține la unul dintre cei trei furnizori, lista acestora fiind publicată pe site-ul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale. Reprezentanții acestei instituții specifică faptul că se pot semna declarațiile fiscale pentru mai mulți contribuabili cu un singur certificat. În condițiile în care există mai mulți angajați pentru semnarea electronică a declarațiilor fiscale, pentru fiecare angajat se va obține un certificat digital pe o adresă proprie de e-mail. Astfel, contribuabilii sunt rugați să urgenteze pe cât posibil obținerea unui certificat digital calificat pentru semnătura electronică și să recurgă la depunerea on-line a declarațiilor fiscale.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: