Copiii au luptat cu boala pentru a susţine evaluarea naţională

Trei copii din Gorj au susţinut evaluarea naţională în ciuda unor afecţiuni medicale grave. O fată din Novaci a ajuns la spital cu glicemia peste 540, dar este decisă să susţină şi următoarele probe. Un băiat din Crasna a susţinut examenul de acasă, pentru că a căzut din cireş şi este rănit, iar o fată din Bumbeşti Jiu a fost izolată de colegi, din cauză că suferă de TBC.

Despre situaţia fetiţei au aflat şi autorităţile locale din Novaci. “Este vorba de Maria P., o fată foarte bună, care a avut un ghinion fantastic, dar cu sprijinul inspectoratului a evaluat-o comisia la spital. Din păcate a fost transferată la Craiova, pentru că este o situaţie mai aparte şi sperăm să se facă bine, să poată susţine şi joi proba la matematică, ca să nu piardă examenul”, a precizat Dumitru Leuştean, primarul din Novaci.  

„A fost o fetiţă din Novaci pe care au adus-o aseară la spital la Târgu Jiu cu glicemie 540. A fost o comisie care a susţinut examenul cu ea la spital. Probabil au şi trimis-o pe fată la Craiova şi să vedem joi, vom lua legătura cu colegii de la Craiova să ne ajute să evaluăm copilul”, a declarat Ion Işfan, inspector general al ISJ Gorj.

O elevă din Bumbeşti Jiu a fost izolată de restul colegilor, dat fiind faptul că era suspectă de o boală contagioasă, iar un elev din Crasna a susţinut proba acasă, dat fiind faptul că s-a rănit după ce a căzut dintr-un pom. “La Sadu am avut o fetiţă bolnavă de TBC. A susţinut examenul într-o sală de clasă, alta decât restul copiilor, sub supraveghere medicală. La Crasna avem un copil care a căzut dintr-un cireş şi a susţinut evaluarea acasă. Poţi să intri la liceu şi fără să dai examenul de evaluare şi poţi să intri la liceu şi dacă iei sub cinci”, a precizat inspectorul general Ion Işfan.

STATISTICI

Dacă iniţial se înscriseseră un număr de 3.569 de elevi gorjeni la Evaluarea Naţională, 31 dintre aceştia nu s-au prezentat la prima probă, cea de limba şi literatura română. “Au fost 3.538 de candidaţi prezenţi la Evaluarea Naţională, s-a desfăşurat în 87 de centre de examen şi au fost 21 de centre de comunicare. În toate centrele au început examenele la ora 9. Nu au fost copii eliminaţi”, a precizat inspectorul general Ion Işfan.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: