Cosmin Popescu: „Călinoiu nu e de neînvins”

Cosmin Popescu, deputat independent afiliat grupului PDL, a declarat vineri că în martie-aprile va decide dacă se înscrie în lupta pentru un nou mandat de deputat. Acesta este hotărât să nu ia în calcul o candidatură pe plan local menţionând că vrea să-şi ducă până la capăt mandatul de parlamentar.

Cât de implicat mai sunteţi în activitatea PDL Gorj?

Am participat mai mult pe colegiul meu la acele evaluări făcute de filiala Gorj a PDL pentru că am vrut să fiu alături de colegii mei din teritoriu. Am participat şi la câteva şedinţe de BPJ la invitaţia lui Ruşeţ şi a lui Militaru, nu votez dar un sfat sau o îndrumare pot să dau.

O să vă implicaţi în campania electorală pentru Consiliul Judeţean?

Ca să te implici cineva trebuie să-ţi ceară sprijinul. Nu poţi să pleci singur la luptă sau să susţii de unul singur. În momentul în care cineva îmi cere sprijinul şi are nevoie de mine o să analizez şi atunci o să iau o decizie.

Credeţi că o să-l bată cineva pe Ion Călinoiu?

Sigur. Şi domnul Călinoiu are un mandat în care a nemulţumit pe mulţi primari. Totul este posibil, în politică şi în lupta electorală orice e posibil, nu e de neînvins dar depinde de omul care intră în bătălie, de strategia electorală, de modul cum se organizează în campanie sau în pre-campanie pentru că sunt trei luni în care va trebui zi de zi să facă campanie din uşă-n uşă prin tot judeţul.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: