Cosmin Popescu: „Vom insista să aducem noi investitori în judeţ”

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a declarat joi, la Radio Infinit, că își dorește să vină și alți investitori pe platforma industrială de la Rostramo. Totodată, Cosmin Popescu a comentat și declarațiile făcute de președintele PNL Târgu Jiu, Marcel Romanescu, potrivit cărora autoritățile județene n-ar trebui să-și asume merite necuvenite în venirea investitorilor la Târgu Jiu.

Reporter: A apărut un nou investitor la Rostramo. Ce ne puteţi spune?

Cosmin Popescu: Eu cu Aurel Popescu am adus primii potențiali investitori să vadă acea locație. Au fost luni bune de muncă și pe această cale vreau să-i mulțumesc lichidatorului judiciar care a avut o implicare nemaipomenită, celor de la Cadastru care au fost foarte deschiși și au luat hotărârea să dea o mână de ajutor în momentul în care un lot unitar de 20 de hectare trebuia împărțit în loturi care să se adreseze pentru viitor potențialilor investitori.

Rep.: De ce n-a preluat primăria platforma industrială Rostramo?

C.P: A apărut la începutul campaniei electorale din 2016 această noțiune de a prelua primăria acea zonă. Este foarte greu, și economic, și juridic, pentru că valoarea este foarte mare și nu neapărat valoarea locației, investiția ulterioară. Pot să vă spun că prețul unei suprafețe de 10.000 de metri pătrați de hală industrială depășește două milioane de euro. Încercăm ca pe lângă cei doi investitori care deja sunt și operează în zonă, să vină și alții. E un drum deschis de către noi autoritățile locale în ceea ce privește modul de abordare a problemei investitorilor, în ceea ce privește lipsa locurilor de muncă.

Rep.: Romanescu a mai spus că autoritățile locale n-au niciun merit pentru că investiția este a unui privat...

C.P: Noi am avut discuții nenumărate cu acel investitor privat care avea de multe alte zone potențial industriale care au fost închise și puteau să aleagă altă zonă a țării. Cel mai important, lăsând la o parte orice fel de declarație politică, este un prim semnal că vin oamenii către Târgu Jiu, către Gorj și când am plecat în campanie electorală am spus că la finalizarea mandatului 2020 o să vedem câteva mii de locuri de muncă. Și o să le vedem.

Rep.: Romanescu face declarații politice, de campanie?

C.P: Este oarecum posibil. Dar, nu vreau să intru în asemenea dispute, mă interesează doar faptul că aici vor opera și trebuie să opereze cât mai mulți operatori privați, că noi, autoritate județeană, vom face tot ce este necesar ca acești oameni să vină și să fie convinși să vină în Târgu Jiu și ne dorim ca pe lângă cei doi, care sunt cerți, să vină și alți potențial investitori.

Rep.: Francezii au pus ceva condiții ca să vină în Gorj?

C.P: Haideți să respectăm dorința unui investitor privat, ați văzut că m-am abținut mult în ultimele zile pentru că știam de mult de această discuție. Ei vor fi cei care vor da amănunte la momentul în care vor demara investiția, ei vor spune numărul de angajați, ei vor spune ce cred despre Gorj. Condițiile sunt pentru toți oamenii de a-i ajuta, respectând legea, și de a nu-i încurca. Asta vom face, niciodată nu vom încurca și vom da întotdeauna mâna de ajutor pe care ne-o solicită.

Rep.: N-au spus până acum câte locuri de muncă ar vrea să creeze?

C.P: Este vorba despre un plan de afaceri, pot să vă spun că sunt locuri numeroase de muncă, este un început și trebuie să insistăm și vom insista ca și alți operatori economici să vină în zona de la Rostramo.

Vizualizări: 384

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: