Cotizaţii mai mari la PNL din cauza datoriilor

Organizaţia judeţeană a fostului PNL Gorj va trebui să plătească o cotă parte din datoriile partidului de la campaniile anterioare. Despre „extraefortul financiar” s-a discutat în cadrul întâlnirii de la Bucureşti la care a participat şi Dian Popescu. „Este vorba despre datoriile istorice de la campaniile anterioare, începând cu mai bine de şase ani în urmă, mai exact de la campania pentru prezidenţiale din anul 2009. La ora actuală sunt negocieri cu creditorii, firmele care au asigurat publicitatea, şi nu se ştie care este data până la care vor trebui achitate datoriile. Efortul financiar va viza majorarea cotizaţiei de membru, majorarea cotizaţiei noastre ca parlamentari. Sunt o serie de măsuri care au fost propuse. Decizia se va lua în Biroul Politic Naţional care se va întruni în cel mult două săptămâni”, a declarat Dian Popescu. Copreşedintele liberalilor gorjeni spune că problemele financiare vor trebui rezolvate înainte de fuziunea PNL-PDL. „După fuziunea cu PDL vom avea acelaşi cont, un singur chitanţier, iar problemele de natură financiară ale fiecărui partid vor trebui rezolvate până la fuziune”, a precizat Dian Popescu.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: