Mocioi (PNL): Ponta să-şi trimită miniştrii la Gorj. Sunt probleme!

Niculina Mocioi, deputat PNL, îi cere premierului Victor Ponta să-şi trimită miniştrii în judeţul Gorj să rezolve problemele salariaţilor din Complexul Energetic Oltenia. Mocioi s-a folosit de promisiunea lui Ponta de acum câteva zile, când a spus în şedinţa de guvern că miniştrii vor merge în zonele cu probleme.

Deputatul PNL, Niculina Mocioi, a susţinut ieri o conferinţă de presă în care i-a cerut public premierului Victor Ponta să-şi trimită miniştrii la Gorj să vadă cu ce probleme se confruntă salariaţii din minerit şi energie. „Domnul Ponta le recomanda miniştrilor în şedinţa de guvern de săptămâna trecută să vină în teritoriu, cel puţin atunci când sunt probleme, şi să le găsească rezolvarea la faţa locului. De ce nu este prezent în momentul de faţă ministrul Economiei, Gerea, la Târgu Jiu? De ce nu este prezent în momentul de faţă ministrul Muncii, Rovana Plumb, la Târgu Jiu? Nu este o soluţie să ieşi să protestezi în stradă fără să ai partener de dialog, mie îmi pare rău că s-a ajuns la această formă de protest şi consider că prefectul Alin Văcaru, ca reprezentant al guvernului, ar trebui să solicite prezenţa la Târgu Jiu a miniştrilor pentru a se găsi o cale de mediere”, a declarat Niculina Mocioi, deputat PNL.

În campanie vorbeau de profit, acum de insolvenţă!

Liberala Niculina Mocioi a mai spus în conferinţa de presă că are mari îndoieli privind datele economice prezentate de administraţia CEO. „Dau declaraţii cum le convine dumnealor, dar situaţia exactă nu o cunoaştem. Acest lucru pe mine mă determină să merg la minister şi să încerc să obţin de acolo date reale pe care o să le aduc la cunoştinţa opiniei publice, pentru că în momentul de faţă nu sunt foarte sigură că această proiecţie bugetară pe care dumnealor au prezentat-o în negocieri este şi cea reală. Atunci când sunt ani electorali aflăm că la CEO nu sunt probleme şi că producţia e în regulă, iar acum, când nu mai este miză politică pentru PSD, aflăm că această companie este în prag de insolvenţă”, a adăugat Niculina Mocioi.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: