Craiova ar putea reveni în liga a II-a chiar din sezonul următor !

Cea mai iubită echipă a Olteniei revine în actualitatea fotbalului românesc. Universitatea Craiova a câştigat procesul cu FRF la Curtea de Apel Bucureşti şi trebuie reprimită în liga a II-a. Oltenii cer ca toţi jucătorii declaraţi liberi de contract vara trecută, să revină la echipă dar şeful de la LPF, Mitică Dragomir a contraatacat imediat.

La fix 11 luni de când a fost exclusă din fotbalul românesc, Ştiinţa revine. Mititelu a câştigat procesul cu Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir şi cere înscrierea Craiovei în liga a doua dar şi revenirea tuturor jucătorilor pierduţi vara trecută.

Victorie în justiţie

Vara trecută, Ştiinţa a fost exclusă din fotbalul românesc dar ieri a obţinut o victorie crucială. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au dat câştig de cauză echipei lui Mititelu în procesul intentat FRF şi LPF. „S-a cîştigat procesul, s-a anulat decizia de excludere a CEx din 20 iunie 2011, precum s-a dispus şi  suspendarea efectelor acesteia pînă la soluţionarea irevocabilă a litigiului. De asemenea, mai dispune suspendarea până la soluţionarea definitivă a efectelor acestei decizii. Decizia este definitivă şi executorie cu recurs în termen de cinci zile”, a anunţat ieri, judecătoarea de la Curtea de Apel, Diana Bulancea. Ce înseamnă asta mai exact- Universitatea trebuie reprimită de FRF în liga a II-a, adică acolo unde a retrogradat pe plan sportiv în 2011. „Am fost retrogradaţi cu japca. Acest club a fost sabotat. Din prima etapă a returului am fost sabotaţi. Erau cîte cel puţin 3-4 persoane care aveau grija de acest lucru. Ceea ce a fost azi (n.r. ieri), a fost cel mai uşor pentru FRF. Vor urma lucruri mai urîte. Dosarul este gata, trebuie ca acest dosar să intre în linia legală. Vreau să se aplice legea”, a reacţionat patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu. FRF a anunţat imediat că va face apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acest apel se va judeca cel mai probabil la toamnă şi, cum decizia Curţii de Apel e executorie, Ştiinţa trebuie reprimită automat în liga a doua la începutul sezonului. „Craiova a retrogradat pe linie sportivă în divizia B, nu i-a scos nimeni! Tot pe linie sportivă trebuie să revină în prima ligă. Ei trebuie să se ducă la divizia B. Dar dacă nu are licenţă, nu poate funcţiona nici acolo. Decizia de azi e frecţie la picior de lemn. Dacă are datorii, nu poate obţine licenţa. Iar licenţa o ia de la UEFA. Acolo ce mai face- Pînă nu plăteşte datoriile, nu poate”, a contraatacat imediat unul din oamenii grei implicaţi în scandal, Dumitru Dragomir.

Cer jucătorii înapoi

În urma deciziei de ieri, oltenii cer ca toţi jucătorii declaraţi vara trecută liberi de contract după dezafilierea Craiovei, să revină la echipă. „Dacă jucătorii nu îmi sunt înapoiaţi, să îmi dea contravaloarea lor. Trebuie să fiu primit înLiga I. Am indicii, am tot ce îmi trebuie să vă arăt ca să demonstrez că am fost băgat cu japca în Liga a II-a”, a reacţionat Mititelu. „Am pierdut toţi jucătorii, inclusiv amatorii, dar îmi e greu să cred că toţi jucătorii se vor întoarce şi că vom putea să jucăm în sezonul 2012-2013. Craiova a obţinut licenţa pentru Liga I. Federaţia e obligată să ne elibereze licenţa”, a reacţionat avocatul Craiovei, Mircea Moise, care e convins că FRF nu poate câştiga recursul.

Jucătorii ceruţi de Craiova înapoi:

Silviu Lung jr. (22 ani) , Hotoboc (33 ani), Dănănae (26 ani), Buleică (20 ani), Zoro (28 ani), Ciucă (29 ani), Gugu (19 ani), David Lopes (29 ani), Walter Lopez (26 ani), Prepeliţă (26 ani), Dorel Stoica (33 ani), Ologu (22 ani), Gîngoiveanu (22 ani), Dina (26 ani), Subotic (23 ani), Florin Costea (26 ani), Vlad Bujor (23 ani), Stoianof (26 ani), Mihai Roman II (20 ani).

„E dreptul meu să respect decizia, dar să spun că e un abuz, pe care îl vom ataca în recurs. Vom pune în aplicare decizia instanţelor. A fost exclusă din Liga a II-a, i se dă locul Craiovei în Liga a II-a, punct! Nu vom negocia nimic. Să ceară jucători, e dreptul lui Mititelu!”               

Mircea Sandu, preşedinte FRF

„Excluderea noastră a fost abuzivă, aşteptăm să fie încheiată ancheta. Vrem dreptate, vrem ceea ce este al nostru, nimic mai mult, nimic mai puţin. Federaţia şi Liga trebuie să răspundă la întrebări, să vedem cum ne dau ei jucătorii înapoi.”

Vlad Roşca, vicepreşedinte Universitatea Craiova

„Dacă justiţia spune că Universitatea trebuie să ocupe un loc în prima ligă, vom vedea în locul cui. Dacă nu, Craiova se duce la vechea societate, dar echipa trebuie să primească licenţă. Mititelu are datorii mari de tot, nu are cum să se înscrie în liga a II-a.”

Dumitru Dragomir, preşedinte LPF

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: