Craiova, în pericol să piardă primul loc după al doilea eșec

Universitatea Craiova a pierdut din nou pe teren propriu şi riscă să piardă locul 1. Echipa lui Cristiano Bergodi a fost învinsă pe teren propriu de Chindia, scor 0-1.

Cu un bilanţ remarcabil, 8 victorii din 9 meciuri, liderul campionatului aborda partida cu Chindia cu mari probleme de lot. Internaţionalii Koljic, Cicâldău, Bancu şi Bălaşa, care marcaseră 12 din cele 14 goluri ale Craiovei în acest campionat, erau absenţi, iar ceilalţi doi marcatori, Bărbuţ şi Ivan, au început pe bancă. Bergodi nu avea niciun fundaş stânga de meserie la dispoziţie, iar găselniţa sa a fost Papp după ce  Screciu şi Vătăjelu s-au infectat cu COVID-19.

Din start, banda stângă a Craiovei, improvizată cu Papp, a dat rateuri uriaşe, iar pe acel traseu Chindia şi-a creat mari ocazii de gol, prin Neguţ. Craiova n-a avut replică decât prin faze fixe, la care Marius Constantin şi Tudorie au dat chix însă. Prima jumătate de oră s-a încheiat cu avantajul oaspeţilor, dintr-un penalty făcut cadou de arbitrul Cătălin Popa, la căderea lui Florea de lângă Constantin.

Bergodi a schimbat la pauză, prezentând trei noutăţi. Una singură a funcţionat, Ivan Mamut fiind cel mai periculos om al gazdelor în repriza secundă.

În ciuda absenţelor importante, Craiova s-a împleticit în faţa unei echipe modeste, care a înregistrat un rezultat uriaş în Bănie. Este a doua înfrângere acasă la rând a oltenilor, în faţa unor formații de pluton, dar cel mai alarmant lucru este că în tot acest campionat echipa lui Bergodi a etalat un joc destul de modest, obţinând rezultate mai degrabă pe execuţiile jucătorilor importanţi.

Oltenii rămân cu 24 de puncte și riscă să piardă primul loc în Liga 1, dacă FCSB o bate pe Botoșani.

Vizualizări: 448

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: