Craiova pierde jucători, un fundaş a reziliat contractul

Jucătorii străini încep să îşi rezilieze contractele cu formaţii din Liga 1,  acesta devenind deja   un fenomen în ultima săptămână. Nici Universitatea  Craiova nu a scăpat şi, sâmbătă, unul dintre jucătorii de  bază  din lot şi-a  reziliat contractul în plină pandemie de coronavirus.

Fundașul dreapta Ivan Martic și-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova. Jucătorul elvețian se afla  spre finalul perioadei de contract. După evoluţiile mai slabe din partidele cu Poli Iași, din Cupa României, și cu FCSB, cele două părţi au ajuns la un acord de reziliere.  Considerat unul dintre cei mai valoroși fundași dreapta din Liga I, Ivan Martic  dăduse de înțeles că oricum nu vrea să mai continue în Bănie, din vară. „M-am gândit la propunerea de prelungire a contractului, i-am şi spus patronului ce-mi doresc, dar nu vreau să fac public. Trebuie să luăm în calcul că voi face 30 de ani şi trebuie să mă gândesc la familia mea, nu mai sunt ca Mihăilă, să am toată cariera în faţă”, a declarat Ivan Martic.

Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a ajuns la Craiova în 2017 și a jucat 75 de meciuri pentru Universitatea, marcând 5 goluri și oferind 7 pase decisive. În cariera sa Martic a mai evoluat la St. Gall, Schaffhausen, Spezia, Verona și Rijeka. Martic a spus  că își dorește să revină în campionatul Elveției, deși are câteva oferte atractive şi  din Asia.

Vizualizări: 1,363

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: