Crescătorii de bovine primesc subvenţiile de la APIA

Crescătorii de bovine din judeţul Gorj pot să-şi verifice conturile întrucât APIA a început să plătească subvenţiile la sfârşitul săptămânii trecute. Cuantumul subvenţiei plătite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este de 503 lei/cap de animal şi 121 de lei/tona de lapte. „Din bugetul naţional, la nivelul judeţului Gorj, s-au plătit subvenţii pentru 21.206 capete bovine şi 8165 tone de lapte. Am făcut plăţi în valoare totală de 11.654.644 lei. Documentele privind plăţile au fost deja validate, iar crescătorii de bovine pot să-şi verifice conturile. Anul trecut subvenţia a fost de 455 lei/cap de animal şi 92 de lei/tona de lapte. Anul acesta cuantumul este mai mare pentru că a scăzut numărul animalelor eligibile, plafonul împărţindu-se la numărul animalelor eligibile”, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj. Potrivit conducerii instituţiei, mai trebuie derulate încă două scheme de plată până la data de 30 iunie. „În perioada următoare mai avem două scheme de plată, din bugetul comunitar, şi anume ajutoare specifice pentru lapte şi carne pentru bovinele din zona defavorizată, precum şi subvenţiile la ovine şi caprine din zona defavorizată. Pentru vaca de lapte se va plăti până la 250 de euro/cap de animal, pentru taurine până la 300 de euro/cap de animal, iar pentru ovine şi caprine până la 6 euro/cap de animal”, a mai precizat Constantin Negrea.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: