Cristi Vodislav, găsit nevinovat a doua oară în dosarul „Steriletul”

Curtea de Apel București a decis vinerea trecută, pentru a doua oară, achitarea tuturor inculpaților din dosarul „Steriletul”, un dosar în care Direcția Națională Anticorupție a trimis în judecată mai mulți foști oficiali din Ministerul Sănătății, dar și un medic din Târgu Jiu, acuzat că i-ar fi mituit pe aceștia. Cristian Spiridon Vodislav a scăpat basma curată, soția sa, Dana, fiind însă în continuare în spatele gratiilor în dosarul ce vizează Mafia Permiselor de la Gorj.

Inculpații din acest dosar vechi de vreo câțiva ani buni sunt Virgil Remus Baciu, fost consilier personal pe probleme de control al fostului ministru al sănătăţii Daniela Bartoş, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, Daiana Elena Druță (fostă Niculescu), medic primar la Spitalul Clinic „Dr. I. Cantacuzino” Bucureşti, acuzată desăvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave și Cristinel Spiridon Vodislav, reprezentant legal al S.C. Vodimedicor S.R.L. Tg. Jiu, acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani şi instigare neurmată de executare la infracţiunea de mărturie mincinoasă, împreună cu Adriana Ileana Deac, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani, au fost achitați de către judecătorii Curții de Apel București.

Re-achitare

Magistrații au mai dat o sentință de achitare și în 11 septembrie 2009, Direcția Națională Anticorupție formulând atunci recurs, în baza acestuia, ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție dispunând rejudecarea procesului la Curtea de Apel București. Procesul s-a reluat la această instanță în martie 2012, iar, vineri, judecătorii au decis din nou achitarea tuturor celor patru inculpați.

Judecătorii au respins, prin sentința respectivă și o solicitare a procurorilor DNA de desființare a unor înscrisuri, dar și de confiscare a unor importante sume de bani.

„Respinge, ca nefondată, cererea de confiscare a sumei de 67.000 RON de la inculpatul BACIU REMUS VIRGIL şi respectiv a sumei de 25.150 RON de la inculpata DRUŢĂ (fostă Niculescu) DAIANA ELENA. În baza art.357 alin.2 lit.c din Codul de procedură penală, dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător, care a fost instituită, până la concurenţa sumei de 5.971.168.000 ROL, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor BACIU REMUS VIRGIL, DRUŢĂ (fostă Niculescu) DAIANA ELENA, VODISLAV CRISTINEL SPIRIDON şi DEAC ILEANA ADRIANA şi a martorului ANDREI CONSTANTIN”, se arată în verdictul de vineri al Curții de Apel București.

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Acuzațiile DNA

Pe 19 octombrie 2007 Direcția Națională Anticorupție i-a trimis în judecată pe inculpații mai sus menționați, dosarul vizând modul în care firma unui medic chirurg din Târgu Jiu a furnizat Ministerului Sănătății sterilete la prețuri foarte mari în comparație cu cele de pe piața liberă, anchetatorii susținând că achizițiile la supra-preț s-au făcut în schimbul achitării unor șpăgi către reprezentanții Ministerului Sănătății.

„În perioada 13 decembrie 2002 – 31 ianuarie 2003, inculpaţii Baciu Remus Virgil şi Druţă Daiana – Elena, în calitate de preşedinte, respectiv membru al Comisiei de licitaţie naţională organizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei în anul 2002 pentru achiziţionarea de produse contraceptive, au înlesnit, cu încălcarea normelor legale, atribuirea către S.C. Vodimedicor S.R.L. Tg. Jiu a unui contract de achiziţie publică în valoare totală de 747.723,96 RON (223.000 USD), având ca obiect achiziţia a 16.200 de sterilete tip Cooper T 380 A. Prin acest contract, Ministerul Sănătăţii şi Familiei a achiziţionat sterilete la preţul unitar de 46,15 RON, în condiţiile în care preţul de import unitar al steriletului era de 1,54 RON, iar preţul mediu unitar al produselor similare valorificate la acea dată prin reţeaua farmaceutică era de 9,06 RON. Astfel, bugetul Ministerului a fost prejudiciat cu suma de 597.116,80 RON (178.000 USD)”, a comunicat DNA în momentul înaintării rechizitoriului către instanța de judecată.        

Șpăgile

Procurorii DNA susțin că oficialii Ministerului Sănătății au primit mită pentru a accepta achiziția la preț mai mare decât cel al pieței.

Minciunile

Medicul Cristinel Spiridon Vodislav este soțul medicului Dana Maria Vodislav, arestată preventiv în noiembrie 2013 într-un dosar ce vizează eliberarea de acte medicale false, contra unor sume de bani, elevilor cursanți ale unor școli de șoferi din Târgu Jiu, femeia fiind arestată preventiv și în prezent, ea fiind recidivistă, după ce, în 2012, a fost condamnată cu suspendare pentru luare de mită. Anchetatorii susțin că, pe parcursul cercetărilor, medicul gorjean a încercat să arunce vina pe tatăl său pentru încheierea tranzacției cu Ministerul Sănătății, bărbatul respectiv fiind însă decedat.

„În cursul cercetărilor, pentru a-şi susţine versiunea potrivit căreia tatăl său (actualmente decedat) a administrat exclusiv şi a făcut toate demersurile pentru participarea S.C. Vodimedicor S.R.L. la licitaţia în cauză, inculpatul Vodislav Cristinel Spiridon a încercat, fără finalitate, să o determine pe una din martorele audiate în cauză să depună mărturie mincinoasă”, se mai arată în comunicatul de presă al Direcției Naționale Anticorupție.

Vizualizări: 624

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: