Cu cătuşe în parlament

Procurorii şi poliţiştii continuă să ofere un dezgustător spectacol al cătuşelor, zi de zi, seară de seară, deşi acesta este profund ilegal şi contravine normelor europene. România a fost chiar la un pas de a duce un deputat, pe Elena Udrea, în cătuşe la tribuna parlamentului, pentru a se apăra împotriva unei noi cereri de arestare din partea DNA. Momentul a fost evitat, pentru că Înalta Curte a decis ieri că Udrea va ieşi din arestul poliţiei şi va rămâne în arest la domiciliu.

Cu toate acestea, simplul fapt că preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a trecut prin minte să ceară un punct de vedere de la Ministerul Justiţiei, pentru a afla dacă este obligatoriu ca Udrea să intre cu cătuşe în plenul parlamentului sau la comisie, arată nu doar nebunia care a cuprins această ţară, ci şi faptul că nici măcar parlamentarii nu citesc legile pe care le adoptă.

În 2013, chiar pe mandatul lui Zgonea adică, Parlamentul a  adoptat Legea 254 privind executarea pedepselor, unde la articolul 16 scrie că folosirea cătuşelor NU ESTE PERMISĂ decât în situaţii în care alte măsuri care să împiedice o evadare sau o autovătămare a deţinutului NU AU DAT REZULTATE.  Legea din 2013, adaptată la cerinţele europene, interzice explicit folosirea cătuşelor, atunci când nu este strict necesar. Cu toate acestea, DNA, care a devenit dependentă de tele-justiţie ca Ponta de tele-guvernare, şi-a permis să anunţe că face anchetă, să afle de ce Udrea a coborât fără cătuşe din duba poliţiei, în curtea poliţiei. Şefa DNA a considerat probabil că primele cadre cu Udrea în cătuşe nu au fost suficiente pentru a da publicului porţia de circ.

O justiţie corectă nu se poate face dând tone de informaţii neverificate în presă. Udrea a fost lăsată ieri să meargă acasă, dar are interdicţie de a reda în presă sau pe reţelele de socializare informaţii care ţin de cauza penală în care este judecată. O decizie corectă a judecătorilor, dar oare nu ar trebui să oblige şi procurorii să nu mai dea tot felul de informaţii în presă? Sigur, teoretic procurorii nu au voie să dea date din dosare, o fac însă în fiecare zi, încălcând legea. Cândva, politicienii s-au crezut deasupra legii, iar timpul a arătat că nu este aşa. Nici DNA nu poate fi deasupra legii, oricâtă spaimă a băgat acum în toată lumea, vinovată sau nevinovată.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: