Cu linguriţa...

Cu linguriţa. Porţii mici dintr-un tort uriaş pe care nu l-a văzut nimeni, a cărui reţetă pare că nu o ştie nimeni, dar de care se bucură şi cei care nu ştiu ce mănâncă. Sau de ce s-au aşezat la masă. Publicul nu e mofturos. Acceptă cu plăcere şi cu eleganţă orice invitaţie, fie că este vorba despre teatru, muzică sau expoziţii. Îşi alege cu discernământ evenimentele. Important este să afle că ele se defăşoară. Site-urile instituţiilor culturale stau la dispoziţia celor care vor să afle şi la îndemâna celor care ştiu şi pot să se informeze. Dar nu întotdeauna. Unele dintre ele îşi responsabilizează serviciile, îşi activează programul, se rebranduiesc. Altele par încremenite în timp. Fără manager, fără deschidere şi fără interes.

Am spus adeseori că în cultură, oricâtă străduinţă ai depune, e nevoie de viziune, de politici şi strategii culturale, dar şi de un entuziasm, de prospeţime, de implicare. Am fi fost salvaţi de multă neuitare dacă am fi riscat mai mult, dacă am fi gândit sănătos proiecte care să scoată definitiv cenuşiul din spaţiul locativ al oraşului. Cândva, chiar şi în cele mai grele vremuri, viaţa artistică a Târgu Jiului mustea de sărbători, de evenimente. Oraşul trăia ferindu-se de ratare, într-un mod care îl salva de provincialism decadent.

Vremurile s-au schimbat, e adevărat, dar că nu poţi sau nu vrei să respecţi ceea ce ţi-a lăsat Dumnezeu, prin geniul lui Brâncuşi, că nu vrei, nu poţi sau nu ştii să uneşti, într-un proiect vizionar, resurele culturale pe care le avem, nu mai e de înţeles.

Agendele culturale, dacă sunt, cuprind, de regulă, aceleaşi evenimente, cârpite, pe ici pe colo, prin punctele neesenţiale. Se apropie sfârşitul anului, se creionează bugetul, se alocă resurse pentru finanţare culturală. E nevoie urgentă de o resetare a fenomenului artistic local. Porţiile din ce în ce mai mici de cultură (autentică), risipite şi fără ecou, nu dau şansa publicului tânăr de a se forma. Abandonul în cultură ar trebui judecat în instanţă. Una morală, necruţătoare pentru următoarele zeci de generaţii. Blocajul iniţiativei culturale de succes, care să aloce, oricărui tip de public, satisfacţie estetică şi participare trebuie amendat. Viaţa unui oraş sau a unui judeţ nu se poate împlini cu acţiuni disparate. Oferta e uriaşă în Gorj. De ce nu o valorificăm? Criza pandemică nu exclude continuarea marilor proiecte. Publicul se adaptează. Totul e să îl ţii aproape, să îl ţii viu, chiar dacă soluţiile sunt puţine.

În ceea ce priveşte lumea artistică, o spunem fără ezitare: suntem bogaţi. Câteva proiecte serioase, consolidate financiar, ne-ar da o mare şansă. Nu mai este vremea funcţionarilor în cultură, care, din birou, să dicteze subordonaţilor programul instituţiei. E nevoie de echipă, de tineri cu energii care pot rezolva marea problemă a târgului nostru: apatia. E nevoie şi de seniori,deopotrivă, a căror experienţă să întemeieze valori. E nevoie de prezenţă în cultura oraşului, a judeţului, Să nu uităm de recunoaştere, partener de bun simţ al prezentului uşor îngâmfat.

Oraşul, cândva târg, este extem de ofertant istoric şi cultural. Ieri Alex. Ştefulescu, azi, Ion Duguleanu ne stau la dispoziţie. Amputarea trecutului nu e o soluţie. Dimpotrivă. Vieţile salvate, prin proiecte, ale celor care au fost, ne salvează, de fapt, propria viaţă. Dacă avem încredere în ea. Şi în noi! Şi dacă ne iubim oraşul! Dar nu cu linguriţa! Istoria întreagă. Măcar pentru amiaza destinului nostru provincial!

Vizualizări: 2,027

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: