Că tot vorbeam ieri despre semne, într-un fel e bine că avem un premier care, deși are un fizic de matroană trecută prin viață, face mult sport. Mai nasol e că, de fiecare dată când premierul Ponta face sport, în țară pare să se întâmple câte o tragedie. Prima dată când a fost la baschet, a căzut un autocar într-o râpă. A doua oară, a căzut chiar un avion. Deja mișcarea domnului Ponta reprezintă o piază atât de rea încât nu ne-am mira să auzim că și în momentul scufundării Titanicului domnul Ponta era la baschet. Sau ca data viitoare când mai merge să joace să cadă bursa.

Interesant este că, în nici unul dintre cazurile prezentate mai sus, domnul Ponta nu a considerat că s-a întâmplat ceva într-atât de grav încât să plece mai devreme de la sală. Dimpotrivă, a terminat de fiecare dată meciul, a făcut dușul, apoi a venit la televizor și a fost foarte simpatic, spiritual chiar, minimalizând inevitabil dramele petrecute în timp ce dânsul asuda. În al doilea caz, a făcut, totuși, o demitere, după două vreo două zile, și aia forțată de presă. Între timp, însă, s-a gândit mai bine și tot Băsescu era vinovat. Care, probabil, era la băut.

Revenind, totuși, la premier, pasiunea lui pentru baschet este, se deduce lesne, mult mai mare decât interesul pentru guvernare. Poate că domnul Ponta nu și-a urmat adevărata vocație. Poate că-i era scris să fie un baschetbalist gras care să bată mingea cu puștii. Puști care îl lasă să-i dribleze, desigur, de rușine față de vârsta domnului. Deși, apropo de lăsat, parcă tot ca premier te descurci mai bine și pe teren. Vă imaginați ce le șoptește adversarilor, nu? ”Las-o mai moale cu capacele, că-i tai pensia maică-tii!”. Asta dacă nu cumva mama sărmanului va fi, cine știe, implicată în viitoare tragedie strâns legată de baschetul lui Ponta.