Am fost la Roma și m-am străduit din răsputeri să nu-mi placă. Nu din naționalism, acesta e un sentiment care mă lasă rece. Ci din orgoliu, pentru că e o destinație turistică prea banală și prea admirată de toți cocalarii. Ar mai rămâne să-mi placă și Parisul și m-aș putea înscrie liniștit în orice club. Din fericire, vorba nu mai știu cui, nu-mi doresc să fac parte din nici un club care m-ar accepta pe mine ca membru.

E greu să nu-ți placă Roma. Eu am reușit doar în prima oră. La orice pas vedeam o dovadă de cultură antică, renascentistă sau modernă. Nici un bloc urât, nici un termopan, nici un aer condiționat pe pereții exteriori, nici o piatră pusă aiurea. Încăpățânat, mă gândeam atunci la italieni, la cât de superficiali și fanfaroni sunt, la cât de enervanți sunt atunci când vorbesc cu tonul ăla strident lângă tine, la gestul acela, mai țățesc chiar și decât olteneștile mâini în șolduri, în care vor să te convingă agitând mâna dreaptă sus-jos cu degetul mare lipit de arătător și cu celelalte trei rășchirate nervos. Și, când nimic nu mai funcționa, la faptul că sunt suficient de prostovani cât să voteze oameni ca Berlusconi. Dar n-a mers. De cum am intrat în ora a doua, Roma m-a fascinat definitiv. Nu mi-a mai păsat că sunt banal și turist tipic. Roma e impresionantă în primul rând pentru că păstrează dovezi ale unei culturi fantastice dintr-o vreme în care dacii erau atât de involuați încât nu descoperiseră ziua și noaptea. E o umilință plăcută.

Nu am cum să nu le caut italienilor scuze pentru orice. Dincolo de faptul că ar trebui să le fim datori veșnic pentru acea împreunare extrem de fericită a romanilor cu dacii, italienii trebuie înțeleși atunci când au o problemă cu străinii care vin să le pângărească acea minunăție de țară cu diverse infracțiuni și milogeli. Să fim serioși, italienii și francezii nu sunt mai rasiști decât noi. Cine a văzut câți indieni, câți pakistanezi, câți africani, câți chinezi etc. sunt pe străzile Romei sau ale Parisului ar trebui să facă un exercițiu de imaginație: cum ar reacționa românii dacă s-ar trezi brusc cotropiți de săracii lumii- Mult mai urât, vă asigur. Și noi nici măcar nu avem vreun oraș frumos de apărat. Comparația cu marile popoare ne dezavantajează definitiv și dureros. Pare că nu am făcut nimic niciodată în comparație cu ei. Și nu pot să nu iau apărarea Italiei în fața României, pentru că Roma mi-a redat respectul pentru rasa umană. Respect pe care, mulțumită României și locuitorilor din ea, îl pierdusem de mult. Dar acum mi-am revenit. Oamenii sunt mișto.