În ”Shawshank Redemption”, privit unanim drept unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată, un contabil ajunge la închisoare nevinovat, fiind acuzat de uciderea soției și a amantului ei. Omul chiar e nevinovat, așa că spune asta primului om cu care se împrietenește înăuntru, un tip înțelept (Morgan Freeman) care, când aude asta, îi spune zâmbind: ”Păi, nu știai? Toți suntem nevinovați aici.”

Sigur că există și, din păcate, vor exista mereu, cazuri de oameni care fac închisoare nevinovați. Cu toate instrumentele justiției care încearcă să prevină asta, e imposibil să nu se mai întâmple. Dar doar atât zic: când mă uit pe Facebook-ul Elenei Udrea, mă gândesc doar la asta: ”parcă prea mulți nevinovați hărțuiți pe nedrept, băi, frate!”.

Elena Udrea avea pământ doar în călcâie când a venit în București, în anii ’90, și chiar o bună parte a anilor 2000. Apoi, în nici cinci ani, declarația ei de avere a explodat brusc, după ce a devenit deputat și (ulterior) ministru. În 2014, după divorțul de Dorin Cocoș, Elena Udrea pierduse pământul din călcâie, dar îl înlocuise cu alte pământuri, adică cu 27 de terenuri în București și încă 18 în țară, însumând binișor peste un milion de metri pătrați. Pe lângă acestea, are două case, două mașini, bijuterii de 100.000 de euro, peste un milion de euro în cont, bașca alte milioane investite în diverse (mai ales în presă, dacă mă-nțelegeți pe undeva). A fost văzută cu niște poșete și niște pantofi pe care tot sistemul bugetar românesc ar avea probleme să și le cumpere, într-un timp atât de scurt.

În alte țări, când există o diferență atât de mare între veniturile declarate și averea deținută, faci pușcărie fără să fie nevoie ca procurorii să dovedească ceva. Aici, la noi, de bine de rău, procurorii tot sunt nevoiți să demonstreze, apoi judecătorii să decidă și așa mai departe. Adică, în orice caz, hărțuiala este preferabilă închiderii directe.

Uite de aia nu pot și n-o să pot niciodată s-o privesc pe Elena Udrea ca pe o victimă. Și încercările ei de a poza într-una mi se par dizgrațioase și n-am de ales decât să râd de ele. În caz contrar, aș plânge.