Cum se încasează despăgubirile în CEO: „Patru - șase miliarde pentru o crăpătură în casă!”

Că exproprierile nu se fac cu cap, în apropierea carierelor din Complexul Energetic Oltenia, nu mai este o noutate. Un sindicalist însă face afirmații grave. S-au făcut despăgubiri pentru lucruri mărunte și gospodării aflate departe de activitatea minieră. Sindicalistul Nelu Roșca susține că lucrurile cele mai grave sunt în zona Cătunele și trebuie verificate.

O crăpătură în casă este despăgubită chiar și cu 600 de mii de lei. O spune liderul de sindicat de la Cariera Roșiuța, Nelu Roșca. Acesta a povestit, la TV Sud, cum este obligată compania să achite despăgubiri uriașe pe nedrept. „Nu știu cum se face și ce fel de gașcă s-a coalizat că oameni care n-au cum să fie afectați vreodată de minerit încasează câte patru miliarde pe o crăpătură în casă, câte șase miliarde deși casa, cu toată gospodăria, nu depășește o valoare de trei miliarde vechi, dar, prin hotărâri judecătorești, pe care nu pot să-mi închipui în baza a ce le emite instanța și cum sunt apărate drepturile acestei societăți, se încasează de acești proprietari care invocă faptul că sunt afectate gospodăriile de minerit, să încaseze sume incomensurabile, patru miliarde, șase, opt miliarde și dacă te duci să-i cumperi casa, o cumperi cu două miliarde jumătate”, a spus Nelu Roșca.

Probleme la acest capitol ar fi în zonele Cătunele, Glogova, a adăugat Roșca: „De văzut toate exproprierile care se fac în zona Cătunele, Glogova, unde sunt încărcate aceste prețuri pe spinarea Carierei Lupoaia. Trebuie verificate aceste lucruri și datorită faptului că s-au câștigat în instanță aceste demersuri, compania n-a mai putut să aibă un plan coerent de achiziție de terenuri pentru că banii s-au dus la hotărârile judecătorești în loc să-și urmeze un plan de achiziții în fața fronturilor”.

Vizualizări: 3,470

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: