Cum vor funcţiona noile companii energetice?

Administraţiile societăţilor care vor face parte din noile companii energetice discută în ultimele zile cu sindicatele modul în care vor funcţiona pe viitor. Cu privire la compania Electra, din care vor face parte şi termocentralele şi exploatările pe lignit din Oltenia, există mai multe propuneri. Astfel, una dintre propunerile sindicatelor a fost aceea ca divizia minieră să fie împărţită în două sucursale, Motru şi Rovinari, dar există şi varianta unei conduceri unitare pentru toate exploatările miniere. În privinţa părţii de energie, cel mai probabil cele patru termocentrale din Oltenia vor face parte dintr-o divizie termoenergetică, dar este incert dacă sediul acesteia va fi în Gorj sau la Craiova.

A mai fost vehiculată şi varianta ca în cadrul companiei Electra să fie o sucursală care să cuprindă termocentralele pe lignit şi exploatările miniere din Oltenia. Deocamdată sunt doar ipoteze de lucru, dar o decizie trebuie luată cât mai repede, înainte ca reorganizarea producătorilor de energie, care a primit deja avizul CSAT, să fie aprobată în şedinţa de guvern.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: