Cupă: Pedeliștii care au susținut USL și-au luat țeapă

Pedeliștii și-au luat țeapă prin susținerea USL, a declarat deputatul PD-L Ion Cupă. Acesta a mai spus că zilnic primește solicitări de intervenții la societățile din CEO, de unde pedeliștii sunt retrogradați pe capete. De asemenea, Cupă a criticat lipsa de transparență a USL, care în campanie nu a recunoscut posibilitatea unor disponibilizări.

Deputatul Ion Cupă a avut, pentru prima dată de la numirea sa în funcția de președinte la PD-L Gorj, un discurs mai aproape de unul al unui politician aflat în opoziție. Acesta reamintește campania electorală, când nu s-a pomenit de disponibilizări. „Se vorbește despre programe de restructurare la nivelul CEO. Oamenii sunt speriați, dar eu aș vrea să atrag atenția că aceste programe de restructurare sau reorganizare nu cred că erau străine în campania electorală”, a spus Cupă.

Acesta a mărturisit că primește zilnic telefoane de la pedeliști care-i cer ajutorul pentru a-și păstra locul de muncă de la CEO. „Zilnic, chiar și în dimineața asta am primit telefoane să mă roage să intervin eu la Minprest sau CEO să nu-i trimită acasă sau să nu-i pună cât mai jos, pe linie ierarhică. Am mai spus că nu sunt de acord cu această prigoană. Se fac liste cu punctaje cu cei care sunt mai pedeliști. Eu vreau să le transmit pedeliștilor care în campanie au stat cuminți acasă și ascunși sau s-au dus împotriva mea, a noastră, din păcate și-au luat țeapă. Li s-a promis că vor fi păstrați și acum sunt hăituiți. Aș interveni, dar nu am cum pentru că aș face o ilegalitate”, a declarat Cupă.

Acesta îi transmite un mesaj și managerului Laurențiu Ciurel: Să creeze locuri de muncă și să nu trimită oameni acasă.

PENSII

Deputatul PD-L a mai spus că susține scutirea de impozit a apicultorilor. De asemenea, Cupă a mai spus că a întâlnit pensionari care spun că pensiile nu au crescut. „Au venit la mine pensionari care au fost mințiți în campania electorală. Ei câștigă mai puțini bani în ianuarie decât în decembrie. Actuala putere a spus că va crește pensiile și ne-au acuzat pe noi că am tăiat pensiile. Votul masiv dat actualei puteri s-a dat pe niște promisiuni deșarte”, a spus Cupă.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: