Cuplaj handbal – baschet la Sala Sporturilor

Meciurile de handbal şi baschet din acest week-end vor avea loc în cuplaj, fiind despărţite de doar câteva zeci de minute. Echipa de handbal Energia Pandurii va începe jocul de la ora 17, pentru ca de la ora 19:30 să între pe teren echipa de baschet Energia Rovinari. Cuplajul e o premieră pentru echipele din Târgu Jiu, până acum cele două formaţii locale care activează în prima ligă disputând meciurile alternativ acasă. La meciurile de sâmbătă vor fi prezenţi şi cei doi preşedinţi ai celor două federaţii, Carmen Toacală şi Cristian Gaţu.

Echipa de handbal a fost cea care a solicitat modificarea orei de începere a partidei, pentru că ora 17 e o oră la care federaţia de handbal acceptă să se joace, funcţie de disponibilitatea sălii unde se dispută meciurile pentru că nici un club din ţară nu are sală proprie. „Sălile sunt în ţară ale municipalităţii locale şi în săli au loc alte evenimente, expoziţii sau spectacole iar programul se stabileşte în funcţie de acestea” a explicat preşedintele executiv al clubului  gorjean.

Pentru Târgu Jiu e o premieră ca două echipe din Târgu Jiu să joace în cuplaj în Sala Sporturilor. „Am ţinut să facem asta crezând că spectatorii vor veni la sală şi vor încerca să ducă cele două echipe spre câştigarea meciului pentru că nu sunt uşoare. Handbalul joacă cu echipa din Cluj, una cu rezultate bune şi baschetul cu Timişoara care e pe locul doi în ligă. Ora de începere al meciului de handbal coincide cu meciul echipei Pandurii de la Farul care va fi televizat. Chiar dacă am jucat prost până acum eu cred că va fi în sală un număr destul de mare de spectatori” a precizat Dan Cumpănaşu. Preşedintele executiv al clubului a mai dezvăluit şi unele surprize care vor avea loc în pauze şi între meciuri: „Vrem ca în pauzele dintre meciuri şi între reprize să fie organizate pentru spectatori concursuri de suporteri fideli şi de aruncat mingea de baschet la coş, majorete care vor dansa în pauze şi sper ca acest eveniment să fie bine organizat şi să ne dea certitudinea că nu am muncit degeaba. Apoi vom încerca să organizăm şi în retur astfel de cuplaje atunci când datele de disputare a meciurilor vor coincide.

Vizualizări: 78

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: