Daciana şi EBA se ceartă pe avionul „întârziat” de Ponta

Informaţia că premierul Victor Ponta ar fi dat, luni dimineaţa, ordin ca un avion de la Tarom care zbura spre Strasbourg să mai aştepte la sol vreo câteva zeci de minute pentru că soţia sa nu s-ar fi trezit la timp a stârnit o ceartă în toată regula între Daciana Sârbu şi Elena Băsescu.

Cele două europarlamentare s-au luat la harţă nu faţă în faţă, eventual în Parlamentul European, ci pe reţelele de socializare, unde fiecare a postat câte unul sau mai multe puncte de vedere, pentru a-şi susţine opiniile.

Astfel, Daciana a negat că soţul său ar avea vreo implicare în povestea respectivă, poveste care, spune soţia premierului, nici nu este reală. Ea a prezentat şi o hârtie de la Tarom, în care se menţionează că avionul ar fi zburat fără întârziere. EBA, în schimb, a reacţionat, menţionând că „înţeleg că Daciana Ponta, surprinsă de presă că ar fi ţinut un avion la sol 45 de minute pentru că nu s-a putut trezi de dimineaţă, răspunde acuzându-mă pe mine că ocup trei locuri în avion”.

Acuzaţiile ar fi vizat faptul că fiica preşedintelui ar ocupa întotdeauna trei locuri în avionul cu care europarlamentarii români pleacă luni dimineaţa de la Bucureşti. EBA spune şi ca, ca şi Daciana, că nici vorbă de aşa ceva. „Precizez doamna Ponta că mie îmi permite silueta, spre deosebire de dumneavoastră, să ocup un singur loc”, zice EBA într-o postare pe o reţea de socializare. Ca să pună capăt scandalului, Victor Ponta a menţionat ieri că nu a cerut nimănui să întârzie vreun avion, informaţia fiind publicată pe un blog la începutul săptămânii, autorul postării de pe internet precizând că ar avea prieteni pe Otopeni care erau revoltaţi de cele întâmplate.

Vizualizări: 162

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: