Dana Nicolaescu, o femeie model

Eroul zilei de ieri nu poate fi Ion Iliescu. Destul a monopolizat Sinistrul sărbătoarea de Sfântul Ion. Apropo, pentru cei care au înțeles, din textul de ieri, că eu mi-aș dori moartea tovarășului Iliescu, țin să-i anunț că s-au înșelat. Sunt și eu om, nu pot să doresc moartea cuiva. Din contră, îi urez lui Ion Iliescu viața veșnică, în cel mai biblic sens cu putință.

Eroina acestei luni, așadar, îmi pare a fi soția lui Sergiu Nicolaescu. Voi știați că puiuțul ăla matusalemic de comunist avea o nevastă? Și nu orice acritură, ci o bunăciune cu 47 de ani mai tânără. Adică s-a însurat cu ea când domnișoara de atunci avea 18 ani și tataia binișor peste 60. Dana a așteptat mai mult decât s-ar fi așteptat, dacă mi se permite, dar acum, când încă e aproape de prima tinerețe, la doar 35 de ani, răbdarea i-a fost răsplătită. Moșul s-a dus și ea a rămas cu câteva sute de mii de euro, vreo trei case și drepturi de autor ce-i pot aduce alte sute de mii pe an. Bravo, Dana!

Rețineți ce vă spun, c-o zic o singură dată: dragostea nu are nimic în comun cu căsătoria. Cel puțin cu prima căsătorie. Una-i una, alta-i alta. Ce, nu te poți iubi și fără să te căsătorești? Oho, și-ncă cum! Treaba ta. Marea șmecherie, însă, este fix invers, femeie fiind, cel puțin: să te căsătorești fără să iubești. Sau poți să-l și iubești, nu ne deranjează. Doar că primul tău scop să fie banii. Mariajul cu o epavă pe cale de dispariție numește inteligență și investiție în viitor. Sigur, cere unele sacrificii, deși nu cred eu că stătea Dana să-l șteargă pe mediocru la fund. Dar orișicât, nici nu-mi imaginez că radia de fericire când soțul îi cerea (oricum, rar, bănuiesc) să-i înveselească nițel otreapa. Acum, însă, cu jumătate din viață sau poate chiar mai mult înainte, Dana Nicolaescu își poate permite să fie idealistă și să se căsătorească, în fine, din dragoste. Evident, cu un hăndrălău de 20 de ani care o va lua pentru bani și va aștepta să moară. Și acesta este, dragi copii, circuitul în natură al banilor mânjiți cu comunism și limbi în dos.

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: