Dar de 100.000 de euro la nunta fetei lui Bârcină

Darul total strâns la nunta fiicei lui Dan Bârcină este estimat de către tinerii căsătoriţi la suma de 100.000 de euro. Mihaela şi Damin Andronache au calculat că sumele cu care au fost cinstiţi de către sutele de invitaţi pe care i-au avut la masă aduc venituri totale echivalente cu suma amintită. Cei doi miri au avut mai multe perechi de naşi, dintre care trei au fost de bază, iar altele, până la 11, sunt naşi rude cu Dan Bârcină. Fiecare dintre cele trei familii de naşi i-a cadonat pe miri cu echivalentul a circa 5000 de euro, restul mesenilor contribuind fiecare după propriile puteri financiare.

Mihaela şi Damin Andronache s-au căsătorit la sfârşitul săptămânii trecute, fiica lui Bârcină urmând să se mute de acum încolo la Bengeşti Ciocadia, acolo unde are casa soţul său. Cei doi miri îşi vor petrece luna de miere pe Coasta de Azur, deocamdată ei fiind ocupaţi cu petrecerea care continuă în fiecare seară, până la sfârşitul săptămânii. Nunta lor a fost prima care s-a desfăşurat la Târgu Jiu cu ajutorul a trei elicoptere aduse de Dan Bârcină, afaceristul spunând că acestea nu l-au costat nimic pentru că unul dintre ele îi aparţine, iar alte două i-au fost oferite de către un prieten special pentru acest eveniment. Ora de închiriere a unui astfel de aparat de zbor este de circa 1500 de euro.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: