Dascăl acuzat că a agresat fizic un elev

Un elev de 17 ani al Liceului Tehnologic din Roşia de Amaradia a reclamat la poliţie că a fost luat la palme de un profesor chiar în timpul orelor de curs. Dascălul acuzat că a agresat fizic minorul este Nicolae Dragomir, fostul director adjunct al unităţii. Cristinel Faităr, directorul liceului, spune că tânărul este „un elev cu probleme de comportament” şi că totul a fost o înscenare pusă la cale de acesta. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de purtare abuzivă.

Cătălin Stăniloiu, elev în clasa a XI-a la Liceului Tehnologic Roşia, a mers ieri la Poliţie şi le-a spus oamenilor legii că a primit o palmă de la profesorul Nicolae Dragomir după ce a refuzat să fie mutat în altă bancă, pe motiv că făcea gălăgie în timpul orei de curs. Directorul liceului spune că plângerea elevului nu s-a confirmat. În urma audierii dascălului şi a celorlalţi elevi crede că tânărul a înscenat totul doar ca să se amuze. Cristinel Faităr spune că elevul creează mereu probleme în şcoală şi că nici părinţii nu îl mai pot stăpâni. „E un băiat cu probleme de comportament. Părinţii au declarat că nu mai pot să aibă nicio influenţă asupra lui. Băiatul glumeşte, dar o face pe imaginea oamenilor, pe imaginea şcolii. Face ce vrea şi acum înscenarea asta că l-a agresat inginerul Nicolae Dragomir, care are 55 de ani, şi atâta experienţă. Nu avea cum omul acesta să îşi piardă cumpătul. El spune că în timpul orei a fost agresat. Fără să ştie nimeni, în pauză s-a dus la Poliţie. Până la urmă nu s-a adeverit. A declarat în faţa poliţiştilor că are dungă roşie pe buletin. Vă daţi seama că el glumeşte, face pe nebunul. El este nonconformist”, a declarat Cristinel Faităr, directorul liceului. 

Chiar şi aşa, profesorul este cercetat acum de oamenii legii pentru purtare abuzivă. „La data de 09 decembrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Roşia de Amaradia au fost sesizaţi de un elev în vârstă de 16 ani, de la liceul din localitate, cu privire la faptul că în timpul unei ore de curs a fost agresat fizic de către profesorul de la clasă. Urmare a sesizării, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşiri infracţiunii de purtare abuzivă”, arată Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Vizualizări: 206

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: