Dascălii ameninţă cu redeschiderea conflictului de muncă

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) ameninţă că vor redeschide conflictul de muncă suspendat în noiembrie 2008, dacă nu le vor fi soluţionate revendicările. Ca primă măsură, aceştia declară că iau în considerare posibilitatea de a-şi retrage semnătura de pe strategia “Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii”, pentru că nici Preşedinţia, nici Guvernul României nu respectă prevederile acesteia. Gheorghe Câlniceanu, preşedintele FSLI Gorj, afirmă că liderii de sindicat din toate judeţele ţării s-au întâlnit la Bucureşti săptămâna trecută pentru a discuta despre problemele învăţământului românesc şi ale salariaţilor acestuia după trei luni de guvernare PD-L-PSD.

Nemulţumirea sindicaliştilor a izbucnit din nou, după ce, în ultima perioadă, s-a tot vehiculat reducerea unor sporuri şi drepturi pentru salariaţii bugetari, cum ar fi excluderea salariului de merit şi acordarea sumei de 100 de euro pentru cărţi doar profesorilor sub 35 de ani. Gheorghe Câlniceanu spune că se petrec “lucruri dubioase”: “Acum ne spun că vor tăia toate sporurile, iar mâine se răzgândesc şi afirmă că vor renunţa numai la anumite sporuri, în funcţie de bugetul alocat. În noua ordonanţă, există de asemenea un articol care prevede că se pot tăia şi orele suplimentare. Guvernaţii ar trebui să ştie, că dacă vor performanţă, aceasta se face plătită”.

Sindicaliştii nu au uitat nici de legea 221, privind creşterea salariilor cadrelor didactice cu 33%, care va trebui aplicată din luna aprilie. Revoltaţi de amânările repetate ale aplicării legii, aceştia consideră că sloganul “Aplicarea legii nr.221 din 2008 imediat după câştigarea alegerilor”, folosit de politicieni în perioada alegerilor, a avut drept scop doar aducerea de voturi pentru coaliţie, pentru că majorarea salariilor este tot mai departe de realitate.

Mai mult, reprezentanţii FSLI şi-au exprimat indignarea faţă de modificarea haotică a planurilor-cadru pentru învăţământul liceal, măsură care a provocat reacţii tensionate în rândul profesorilor, elevilor şi părinţilor. În aceste zile, toate federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ se vor întâlni, pentru a stabili de comun acord calendarul acţiunilor de protest.

Vizualizări: 83

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: