Nu i-am prins pe Rațiu sau Coposu. Nu aș fi vrut să-l prind nici pe (aproape) leatul lor Iliescu. Ce am prins după, însă, a fost tragic. Dincolo de modul în care s-au descurcat cu țara, politicienii români de după '90 m-au afectat personal și iremediabil. M-au îmbolnăvit cu capul. Mi-au dat paranoia. Sunt toți atât de proști și atât de egoiști, atât de lipsiți de griji în privința încălcării propriilor principii și atât de bucuroși să se alieze cu absolut oricine încât am ajuns să cred că e o mare conspirație căreia doar eu și câțiva creduli i-am căzut victime. Pare că toți sunt înțeleși între ei să ducă mai departe comunismul și prostia, țărănia și prostituția morală, cu mici schimburi la 4, 5 sau hai, uneori la 10 ani (dar în ăia 10 schimbăm mai multe alianțe, ca să fim siguri că ne rulăm toți).

Mereu, când mi se pare că pot să țin (ca la fotbal) cu un politician ajung, în câteva luni sau cel mult câțiva ani, să fiu scârbit de mine însumi. Cum am putut să țin cu ăla? Sunt convins că aveți toți problema asta.

Cum a putut să-ți placă de Antonescu, care în afară de papagal are anvergura intelectuală și diplomatică a unui actoraș de provincie pe care o cotitură nefastă a destinului l-a transformat în cerșetor sau, mai rău, asemănătoare cu cea a lui Nicu Bănicioiu? Cum a putut să-ți placă de Băsescu, care este atât de dedicat valorilor occidentale încât și-a trimis fiica semianalfabetă în Parlamentul European, de parcă Strasbourg-ul și Bruxelles-ul alea ar fi școli ajutătoare? Cum a putut să-ți placă de Ponta, care… OK, trecem peste asta; putem, cred, conveni că nici unui om care știe să citească nu i-a plăcut vreodată de Ponta. Cum a putut să-ți placă de Tăriceanu, care n-a folosit ”pe care” în viața lui și nici varianta corectă a substantivului ”peșediiiiinție”? Cum a putut să-ți placă de Oprescu, acest șmecheraș de doi lei, doctor cel mult mediocru ajuns pe un post în care se fură atât încât nici că-l interesează președinția (așa, domnu Tăriceanu!)? Cum a putut să-ți placă de Daciana Sârbu, care s-a măritat cu Victor Ponta? Cum a putut să-ți placă de Mihai Răzvan Ungureanu, al cărui apogeu intelectual și profesional a fost să-i explice lui Gâdea cum stă treaba cu un neologism banal? Cum a putut să-ți placă de Emil Constantinescu, o marionetă cu șarmul unui cuier de la Ikea, care a putut cel mai mult să dea posterității un citat ca ”m-a învins Securitatea”, atât de banal încât e folosit de atunci în scenarii de umor, ca și când n-ar fi clar că Securitatea ne învinge, de decenii bune, zilnic, pe toți? Cum a putut să-ți placă de Johannis, țeapa noastră cea de toate zilele, pe lângă care Emil Constantinescu pare o adiere primvăratică? Cum a putut să vă placă de Ion Iliescu, tataie și mamaie, cum, mă, că dacă omoram pensionari la revoluție în loc de studenți și soldați, acum poate n-am fi fost în rahatul ăsta, că aia n-a fost duminica orbului, mamaie, a fost duminica lu’ matale, duminica pensionarului a fost, că vedeai bine și tu și tataie când i-ați dat cu ștampila-n zâmbet, vedeați bine până și literele mici, dar de citit citeați doar Biblia, că de la necititul vostru ni s-a tras, fi-v-ar religia a dracu, te pomenești că d-aia v-o fi ținut așa mult Dumnezeu, boul, suficient cât să-l mai ștampilați de două ori, de uite-l acum, ghiduș, ne trezirăm cu el patriarh sfătos al politicii românești, în loc de criminalul arestat pe viață care merită să fie?

Unde-i politicianul ăla de care să-ți placă și să nu te simți apoi prost că ți-a plăcut? Poate în Germania (nicidecum în zona nemțească a României). Aici nu e, pentru că aici un astfel de politician ori nu intră, ori nu e primit în politică. V-am mai explicat, cred, că presupunând că în orice grup de prieteni ar exista unul care face politică, acela va fi invariabil și de departe cel mai prost din acel grup. Și ghiciți ce! Va lipi afișe până va reuși, dacă e băiat, sau va face sex până va ajunge ministrul turismului, dacă e fată, pentru că așa merge șmecheria, pentru că nu există valori mai presus de interesul personal, pentru că doar războiul sau extratereștrii sau cutremurul sau ruperea oricărei legături cu România ne mai pot scăpa de ăștia, toți ăștia, ei cu ei, între ei.