De ce e rău să înveți și, în general, să fii deștept

Vă povesteam ieri cum și-au pus Lolek și Bolek (Crin și Ponta) piedică singuri, cerând Comisiei Europene să investigheze măsurile luate de Funeriu la Ministerului Învățământului. Comisia a investigat și l-a lăudat pe ministru pentru reforma ”necesară și de profil european”, sau ceva de genul. Cum ar veni, notele mici sunt bune. Și nu doar pentru că reflectă adevărul despre nivelul elevilor români, cum ați putea crede. Nu. Notele mici și, în general, ignoranța, sunt o binecuvântare mai mereu. Inteligența aduce cu sine dilemele existențiale. Conștientizarea efemerității vieții și a mizeriei cotidiene nu este tocmai cel mai plăcut sentiment cu care poți trăi. Sau cu care poți muri, că tot veni vorba.

O adolescentă din Cluj care luase nota 10 la ultimul bacalaureat (unul dintre puținii elevi care au reușit performanța) s-a aruncat, ieri dimineața, de la etajul 8 al blocului în care locuia. A murit pe loc. Nu a sărit de la 10, cum am fi crezut, ci de la două etaje mai jos. Modestă fată. Dar nu putem să nu ne întrebăm: oare nu cumva ar fi avut o șansă dacă lua 2 la Bac? Păstrând diferența, ar fi însemna să se arunce de la parter și să scape teafără.

De ce s-ar arunca o elevă eminentă de la etajul 8? Păi, am explicat mai sus, cred. Nu e bine să fii deștept. Riști să-ți dai seama că trăiești în România. Riști să te îndrăgostești de un bou (sau o vacă, de ce nu) care nu a trecut bacul, dar e exagerat de fermecător, în prostia lui. Și, desigur, fiind prost, te rănește suficient cât să te facă să realizezi inutilitatea vieții.

Ministrul Funeriu este, deci, pe drumul cel bun. Tragem nădejde că, în urma reformei bine aplicate, la anul n-o să mai ia nimeni mai mult de 6 la bac. Așa ar fi și normal, nu, la cât sunt de inteligenți? Și atunci toate vor fi bune, ca în Rai, fără depresie și întristare, fără Furadan și căderi de la etaje înalte.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: