De ce nu este Grigoraş cel mai tare din oraş

Petre Grigoraş a fost întrebat când va redeveni cel mai tare din oraş. Acesta a dat de înţeles că alţii sunt tari în zonă, făcând referire la Călinoiu, Cârciumaru şi Sarcină. În conferinţa de prezentare, Grigoraş a spus că obiectivul de a juca în cupele europene este compromis, aspect recunoscut pentru prima dată şi de preşedintele clubului, Mihai Prunariu.

Fostul antrenor, Cristi Pustai, a declarat, la plecare faptul că obiectivul, locul 4 în clasament, poate fi îndeplinit cu 2-3 victorii consecutive. Petre Grigoraş a semnat vineri cu Pandurii pentru doi ani. Grig a declarat că locul 4 nu mai poate fi atins. „Nu trebuie să facem declaraţii pompoase. Trebuie să fim realişti vis-a vis de obiectivul de anul acesta. Trebuie să te lupţi până la final pentru fiecare partidă, pentru fiecare punct, dar din punctul meu de vedere 90% şansele sunt compromise pentru o participare în UEFA. Au mai rămas doar 18 puncte puse în joc şi avem o diferenţă de 7 puncte de recuperate până la locul 4. Nu vreau să fac promisiuni aiurea“, a declarat acesta. Şi preşedintele Mihai Prunariu a acceptat ideea că Pandurii nu mai joacă în Europa.  „Am semnat un contract pe doi ani de zile. Îi mulţumesc încă o dată că a acceptat să preia echipa într-un moment extrem de greu. Am speranţa şi încrederea că vom face lucruri foarte bune împreună. (...) Ne vom bate până la sfârşit pentru locul 4 dar nu e un obiectiv pentru niciunul dintre noi. Ne dorim lucrul acesta şi dacă sunt şanse vom încerca să ocupăm locul 4“, a declarat preşedintele Pandurii, Mihai Prunariu.

Grigoraş a declarat că va face o evaluare a lotului şi va încerca să cunoască jucătorii. De asemenea, el a mai spus că şi-ar mai dori trei sau patru jucători noi.

Întrebat când va redeveni cel mai tare din oraş, Grigoraş a răspuns: „Dacă îşi termină domnul primar mandatul, domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, şi alţi oameni, domnul Sarcină, care am înţeles că e puternic. Cred că sunt mut mai mulţi. Niciodată nu o să fiu cel mai tare din oraş“. 

Ca şi evoluţie, ca şi joc, fotbalul cred că se situează undeva... la fel cum se situează şi celelalte ramuri, inclusiv cei care ne conduc. Fotbalul merge cum merge şi ţara.

Petre Grigoraş, antrenor Pandurii

STAFF

Petre Grigoraş va fi ajutat la Pandurii de un staff format din Marian Dinu şi Dorian Gugu, antrenori secunzi, Dan Moţei, antrenor cu portarii, şi Gheorghe Avram, preparator fizic.

Vizualizări: 127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: