De ce nu putea juca în Liga 1 ACS Viitorul Târgu Jiu

FRF dă cărţile pe faţă şi dezvăluie faptul că nu toate cluburile care voiau în play-off-ul Ligii 2, deci să se lupte pentru promovare, au solicitat sau obţinut Licenţa pentru Liga 1. În această situaţie este şi ACS Viitorul Târgu Jiu care a luptat până în ultimele secunde ale meciului decisiv pentru calificare, dar dacă s-ar fi calificat nu avea licenţă pentru a juca în Liga 1.  

Toate cluburile din play-off-ul Ligii 2 au obținut licența de Liga 1 a informat FRF. Farul și Petrolul sunt singurele echipe din play-out care ar fi avut drept de joc în prima ligă dacă ar fi jucat pentru calificare. Semne de întrebare sunt în ceea ce priveşte U Cluj şi ACS Viitorul Târgu Jiu care chiar dacă au luptat pentru play-off, se pare că nu îşi doreau promovarea, atâta timp cât nu au solicitat licenţă, a informat liga2.ro.

În schimb, dintre celelalte echipe din Liga 2, care au ratat accederea în play-off și au evoluat în play-out, licență de Liga 1 au obținut doar Farul și Petrolul. Cluburi care au luptat până în ultima etapă a sezonului regular pentru accederea în play-off, deci pentru a putea promova în Liga 1, însă care nu se află pe lista celor care au primit licența se numără ACS Viitorul Târgu Jiu, Metaloglobus Bucureşti și Universitatea Cluj.

Surprinde în special lipsa clubului U Cluj, care, dacă ar fi obținut accederea în play-off și mai apoi promovarea, nu ar fi avut drept de joc în Liga 1, fiindcă nu ar fi avut licența. În aceeași situație ar fi fost și ACS Viitorul și Metaloglobus, alte echipe care s-au bătut cu pumnul în piept că vor în play-off și Liga 1, deşi gândul real al acestor echipe nu era de a promova în Liga 1. Pentru că dosarul de obținere a licenței pentru Liga 1 s-a depus înainte de finalul sezonului regulat al Ligii 2.

Este posibil ca antrenorul Flavius Stoican să fi aflat că echipa nu poate obţine licenţa pentru Liga 1 şi să fi ales să se despartă de clubul ACS Viitorul, dat fiind faptul că tensiunile dintre acesta şi conducere au apărut înainte de ratarea obiectivului şi de demisia sa.

Vizualizări: 2,068

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: