De ce s-a supărat Andrieș pe handbaliste după victorie

Echipa de handbal feminin a CSM Târgu Jiu are două victorii în debutul acestui sezon, dar în ultimul meci de la Vâlcea s-a impus cu emoţii. Antrenorul Liviu Andireş s-a supărat pe comportamentul unora dintre jucătoare şi le-a băgat în şedinţă după meci.

Echipa de senioare a CSM Târgu Jiu au câştigat ambele jocuri oficiale disputate în noul sezon dar faptul că au câştigat cu emoţii partida cu CNE Râmnicu Vâlcea, scor 32-31, l-a supărat pe antrenorul principal al echipei.

Liviu Andrieş s-a supărat pentru că pe teren a avut loc un schimb de replici între câteva dintre componentele lotului, având apoi o şedinţă cu jucătoarele precizând că acestea vor plăti pentru indolența din ultimele minute de joc.

„Mă deranjează foarte tare ceea ce s-a întâmplat pe final, pentru că nu ne doream acest lucru. Ne doream o evoluție constantă, din păcate situaţia am simţit-o şi am tras un semnal de alarmă dar văd că fetele nu l-au înțeles. Vor suporta consecințele ca răsplată pentru ce au făcut. Nu se poate să controlezi meciul de la cap la coadă, iar la final să stai cu frică că se poate întâmpla ceva. E clar că nu am avut o prestație bună şi, până la urmă, contează doar victoria şi cele trei puncte din clasament. Trebuie să uităm această evoluţie”, a spus Andrieş după meci, apreciind că acestea s-au relaxat, considerând meciul uşor: „Probabil că multe dintre ele au crezut că este meci uşor, pentru că întâlneam o echipă cu jucătoare născute în 2004-2005. Mă deranjează acest lucru. Le-am spus că trebuie să se ridice la nivelul unei echipe care să se bată acolo sus. Probabil că şi lipsa de experienţă contează, nu ştim să gestionăm momentele grele, iar asta s-a văzut şi la ultima fază. Nu mai conta că băteam la un gol sau la două, trebuia să securizăm victoria”.

CSM Târgu Jiu va susţine următorul meci din campionat joi, 30 septembrie, de la ora 13.00, urmând să joace în deplasare, cu CS Handbal Club Harghita.

Vizualizări: 277

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: