De la Pelinel la Liiceanu, cu escală la Jilava

Apropo de subiectul mai vechi cu puşcăriaşii care scriu cărţi... Pe de o parte, într-adevăr, e nedrept să demonizăm apriori nişte oameni pentru că scriu cărţi. Să scrii cărţi e bine, în general, atâta timp cât chiar ai ceva de spus. Să citeşti ce să mai zic, e chiar şi mai bine. Principala problemă apare chiar la partea cu cititul. Dacă respectivele cărţi s-ar scrie ca să fie citite, dacă utilitatea lor publică ar fi reală şi indiscutabilă, atunci oamenii ăia chiar ar merita să li se facă o reducere de pedeapsă. Dar se întâmplă asta? Păi, nu se întâmplă. Majoritatea covârşitoare a cărţilor scrise de deţinuţi, în special de aceia celebri, nu apar niciodată, în realitate, pe rafturile editurilor care le scot. Întregul tiraj este cumpărat, de obicei, chiar de către autor, tocmai de ruşine, probabil, şi ca să nu reuşească presa să pună mâna pe respectivele exemplare.

Şi ştiţi ce? Adevărul e că, ăştia care tot apar pe la televizor, cel puţin, nici nu au mare lucru de zis. Acesta mi se pare şi adevăratul tragism. Pedepsirea şi reabilitarea sunt lucruri fundamentale în democraţii. Oamenii care ajung, dintr-un motiv sau altul, la închisoare, nu trebuie condamnaţi suplimentar, la nivel de percepţie publică, nici descurajaţi. Îşi ispăşesc deja o pedeapsă destul de grea şi se presupune că vor ieşi curaţi de acolo, dacă justiţia a luat decizia corectă. Pe afară se ştie asta, nu neapărat şi la noi. Problema afară e alta: afară chiar sunt oameni foarte interesanţi şi plăcuţi care intră la puşcărie (nu violatori sau criminali, ca să ne înţelegem, gândiţi-vă de exemplu la brokerul din Wolf of Wall Street) şi ale căror poveşti scrise acolo se vând în milioane de copii în întreaga lume, ba chiar sunt, iată, ecranizate.

La noi, însă, indivizii ăştia care sunt idealizaţi de copiii şi adolescenţii români, aceşti becali, aceşti borci, aceşti mazări, aceşti neculai, oamenii ăştia sunt proşti şi atât. Băi, dar ATÂT! Fără şarm, fără charismă, fără un vino-ncoa, ceva. Pe scurt, fără nimic de zis. Da, mi se pare jignitor pentru mine ca cetăţean al acestei ţări ca oamenii ăştia să ”scrie” cărţi şi să beneficieze de reduceri pe acest motiv.

Ştiţi ce aş face în sensul ăsta? Le-aş cere doar două chestii alor noştri, dacă vor să se elibereze mai repede prin cultură: 1. Să citească cartea lui Alain Guyard (tradusă foarte mişto de Marius Constantinescu - „33 de lecţii de filosofie de şi pentru băieţii răi”) şi să fie ascultaţi din ea şi 2. Să scrie o carte (măcar una, prima) în care să mărturisească tot şi să spună cum au furat. Fără cele două de mai sus, nici o zi de pedeapsă în minus. Haideţi să ne ajutăm hoţii să devină oameni mişto, nu doar să-i pedepsim. Genul de hoţ cu care şi-ar trage-o Aurora Liiceanu, nu Valentina Pelinel, m-aţi înţeles?

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: