De pe vremea când nu exista rock

Există o părere contagioasă, cu atât mai periculoasă cu cât o aud la oameni aparent inteligenți, și care riscă să ajungă la copiii care sunt și-așa, săracii, măcinați de confuzii: aceea că formația The Beatles (cunoscută în popor și ca Ză Bitlăs sau Bitălșii) a făcut o muzică lălăită și simplă, pentru adolescente îndrăgostite și ușor de impresionat. Părerea asta, dragi copii, este o tâmpenie. Mare. Ascultați The Beatles, nu doar pentru că este cea mai de succes formație rock din toate timpurile ci și (conform părerii cvasigenerale a specialiștilor) cea mai bună. De exemplu, este singura formație care are patru albume în primele zece locuri ale celebrului Top 500 Rolling Stone. Pink Floyd (că tot a fost recent concert Roger Waters și s-au spart fanii în figuri cu ce muzică cultă ascultă ei) nu are nici unul în primele 40.

De altfel, să auzim ce spune Roger Waters însuși despre The Beatles, apropo de lipsa de complexitate a formației din Liverpool: Când Beatles au scos Sgt. Pepper în ’67 noi eram în studio, tocmai înregistram primul nostru album. Când l-am ascultat pentru prima dată îmi amintesc că stăteam cu gura căscată și mă gândeam: «Oau, chestia asta este atât de complexă și de desăvârșită!». Dar era mai mult de-atât. Conținea tone de idei și de teme noi. Cred că, mai mult decât oricare alt album, a fost albumul care a dat generației mele permisiunea să se desfășoare, să facă ce-i trece prin cap. Dacă ei o puteau face, noi o puteam face. Albumul ăla a schimbat totul. (…) Visul meu a fost să fac parte din The Beatles, am fost mereu un fan uriaș. De la Beatles am învățat totul, inclusiv să cânt la chitară. Bass-ul, lead-ul, ritmul, tot. Au fost fantastici.” De asemenea, Syd Barret a fost un mare fan Beatles. Iar Brian May a spus despre Freddie Mercury cam așa: Albumele Beatles au fost biblia lui Freddie.” De altfel, ideea de a lipi între ele bucăți muzicale diferite (scuzați lipsa de rafinament a expresiei, v-am spus că nu mă pricep la muzică doar) i-ar fi venit lui Mercury din A Day In The Life, deci mulțumiți-le tot Beatles-ilor și pentru Bohemian Rhapsody.

Explozia s-a produs în 1965 și-a început cu Rubber Soul. Din nou, un album pe care-l puteți asculta liniștiți de la un capăt altul fără teama de-a da peste vreo piesă care să nu vă placă. În plus, unul atââât de complex! Rubber Soul e, în același timp, un album rock, folk, pop și soul. Rubber Soul este pe locul 5 în topul Rolling Stone de care vă spuneam mai sus. Sgt. Pepper Lonely Hearts Club Band, despre care vă spunea nea Roger Waters, e pe locul 1. Și cel mai impresionant este că băieții din Liverpool făceau asta doar din talent și spirit vizionar, neavând la cine să se raporteze (așa cum marile formații de rock care au urmat s-au raportat la ei).

După Rubber Soul, revoluția a continuat. Cinci ani (și opt albume fabuloase) de rescriere a istoriei muzicii și de inventare a unui nou gen. Rock-ul, bă! Cu toate subramurile lui, până și heavy metal-ul tot ăstora cu ”i want to hold your hand” îl datorați. Așadar, faceți ceva pentru mine, vă rog: data viitoare când cineva râde de voi că ascultați Beatles sau vă trimite cu aroganță să ascultați niște albume Beatles dacă la muzica adevărată nu vă pricepeți, ardeți-i un dos de palmă din partea mea. Mulțumesc.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: