Debut cu dreptul în amicale pentru Universitatea Craiova

Universitatea Craiova și Chindia Târgoviște au disputat primele două meciuri amicale din această pauză competițională de iarnă. Oltenii s-au impus, la Buftea, în primul meci cu scorul de 3-0. În cel de-al doilea amical cele două echipe au remizat, scor 1-1.

Universitatea Craiova şi Chindia Târgovişte  au jucat în primul amical de la Buftea două reprize a câte 40 de minute fiecare. Scorul primei partide amicale a fost 3-0, golurile fiind marcate de Alexandru Mateiu, în minutul 16, Ionuț Mitran, în minutul 39, și Alexandru Tudorie, în minutul 72.

Ulterior, cele două formații au mai disputat un meci de verificare, scor 1-1. Pentru Craiova a marcat Marius Constantin, iar pentru Chindia Târgoviște, Daniel Florea.

În primul meci Universitatea Craiova i-a avut pe teren pe: L. Popescu – Olteanu, Mitran, Acka, Vătăjelu – Mateiu, Screciu, Căpăţînă – Bărbuţ, Tudorie, Baiaram.

Corneliu Papură a trimis pe teren la cel de-al doilea meci următoarea formulă de start: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălaşa, Constantin, Bancu – Cicâldău, Nistor, Bic – Cîmpanu, Mamut, Ofosu.

În tribunele bazei sportive de la Buftea și-a făcut apariția și selecționerul primei reprezentative, Mirel Rădoi. De asemenea, Jean Vlădoiu, noul manager general al lui FC Argeș, a fost prezent la această partidă și nu a lipsit nici patronul echipei din Bănie, Mihai Rotaru.

Înainte de reluarea campionatului, Universitatea Craiova se află pe locul 2 în clasamentul Ligii 1, cu 32 de puncte, după cele 15 etape disputate, la două puncte distanță de liderul FCSB și având cu un punct mai mult decât CFR Cluj, echipa de pe locul 3.

Vizualizări: 584

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: